Val de critici la adresa lui Ianis Hagi. Românul, considerat o veșnică dezamăgire

Val de critici la adresa lui Ianis Hagi. Românul, considerat o veșnică dezamăgireIanis Iagi. Sursa foto: Arhivă EVZ

Ianis Hagi urmează să revină în Scoția, iar în aceste condiții, jurnaliștii spanioli pun sub semnul întrebării viitorul fotbalistului român la clubul scoțian Glasgow.

Ianis Hagi, nu o duce prea bine în plan profesional. După ce a fost împrumutat de Glasgow Rangers în Spania, internaționalul român nu a reușit să se impună nici la formația iberică.

Ianis Hagi urmează să revină în Scoția, iar în aceste condiții, jurnaliștii spanioli pun sub semnul întrebării viitorul fotbalistului român la clubul scoțian Glasgow. Scoțienii de la Ibrox Noise a publicat în articol în care precizează că este foarte probabil ca fiul ”Regelui” să fie din nou împrumutat sau vândut după ce se va întoarce în Scoția.

Ianis Hagi criticat din toate părțile

„Prestațiile din Spania s-au situat la limita de jos. Ianis a livrat numai un assist în 14 meciuri și două goluri în Cupa Spaniei împotriva unui adversar din ligile inferioare. Dacă Rangers ar aduce un conducător de joc cu asemenea cifre, suporterii ar avea motive să fie extrem de îngrijorați”, completează Ibrox Noise.

Nici presa din Albion nu l-a menajat pe Ianis Hagi. Jurnaliștii britanici au evidențiat faptul că fotbalistul român nu a avut randament cu niciun antrenor. Sub tricoul celor de la Deportivo, în cele 14 partide, internaționalul român a marcat de două ori și a reușit un assist.

„Pur și simplu nu a dat randament cu niciun antrenor, iar dacă se va putea rezolva un transfer cu echipa spaniolă, ambele cluburi vor fi mulțumite, dar și jucătorul”, a precizat sursa citată.

Una caldă, una rece

Ianis Hagi este criticat de scoțieni pentru prestațiile slabe din ultima perioadă. De remarcat este faptul că jurnalisții de la publicația amintită au sancționat gestul celor de la Rangers de a da tricoul cu numărul 7 unui alt jucător. Asta în condițiile în care fotbalistul român va reveni în Scoția.

„Nu putem zice că acest lucru nu s-a mai întâmplat până acum, însă, de obicei, numărul unui jucător împrumutat este păstrat din respect, pur și simplu. Este ușor nepoliticos ceea ce a făcut Rangers față de Hagi. Teoretic, Ianis va reveni în vară, când Fabio Silva, tot teoretic, va reveni la Wolves. Deci oricum nu ar conta, întrucât românul ar urma să își primească înapoi tricoul”, au completat jurnaliștii.

Nici Gheorghe Hagi nu a scăpat de criticile britanicilor. Cei la Ibrox Noise au sancționat atitudinea Regelui care-și laudă constant fiul fără a avea motive întemeiate în acest sens.

„Tatăl său nu încetează să-l laude, aducând în discuție scuza accidentării, și crede că fiul său are un drept divin de a juca la Rangers. Ianis a făcut o mare greșeală când l-a atacat pe Michael Beale, dovedind lipsă de respect. Și, în fine, dar nu în ultimul rând, Hagi nu e jucător adus de noul manager Philippe Clement, care a refuzat să discute despre el”, conchide sursa citată.

Ianis Hagi criticat și de Anghel Iordănescu

Anghel Iordănescu a declarat recent că Ianis Hagi nu ar trebui să facă deplasarea la Euro 2024. Asta în cazul în care nu performează la echipa de club.

„Stai acasă! Mi-aș permite, dar nu mai spun că intru în conflict cu selecționerul. Să nu facă eroarea pe care am făcut-o euro la Euro. Să-l întrebați pe el. Una capitală. Nu mă întrebați, că nu răspund.

Acasă! Nu poți să joci, hai să lămurim lucrurile. Fotbalul nostru suferă din punct de vedere fizic, al angajamentului, fotbalul nostru mai suferă prin ritmul de joc. Prin viteza de joc, dacă și așa suntem o nație care nu prea ne convine angajamentul și agresivitatea, determinarea adversarului, atunci cum poți să faci față la un campionat european dacă tu nu ești în ritm, pregătit, nu ai jocuri în picioare.

A, un meci poți să faci, o joci din talent, dorință. Dar, să joci trei meciuri la un asemenea nivel înseamnă că practic tragi echipa tu în jos. Eu sper că și Ianis Hagi și Rațiu și Răzvan Marin și Pușcaș și cine mai vreți dumneavoastră, sper că vor juca și își vor ridica nivelul de joc, de exprimare și vor convinge la echipele lor de club antrenorii pe care-i au”, a transmis fostul selecționer al naționalei.