Peste toate nmai vine și Ziua Națională în An Centenar.
Traficul este restricţionat, sâmbătă, pe mai multe artere din Capitală, pentru a permite desfăşurarea repetiţiilor pentru parada militară de 1 Decembrie.
Potrivit Brigăzii Rutiere, pentru pregătirea paradei militare, traficul este restricţionat, sâmbătă, pe mai multe artere ale Capitalei.
Astfel, între orele 04.00 şi 16.00, va fi închisă circulaţia pe axul central şi banda I pe Şoseaua Kiseleff, între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf şi benzile I şi II pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, sensul de mers Piaţa Presei Libere către Fântâna Mioriţa, precum şi pe benzile III şi IV pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, sensul de mers Fântâna Mioriţa către Piaţa Presei Libere. De asemenea, va fi restricţionat traficul rutier şi în Pasajul Presei Libere, pe sensul de deplasare dinspre Piaţa Presei Libere către Arcul de Triumf, traficul rutier fiind dirijat prin breteaua care accede în Piaţa Montreal.
Între orele 07.00 şi 16:00, va fi închisă total circulaţia (gradual, în funcţie de momentul sosirii tehnicii militare pentru paradă) pe Şoseaua Kiseleff între Piaţa Presei Libere şi intrarea în Piaţa Victoriei, până la semaforul care face legătura cu Bulevardul Aviatorilor şi Strada Paris, pe străzile adiacente, precum şi pe Strada Al. Constantinescu, între Bulevardul Mărăşti şi Arcul de Triumf, Bulevardul Mareşal Averescu între Bulevardul Mărăşti şi Arcul de Triumf, Bulevardul Constantin Prezan între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle, Strada Primo Nebiolo, Strada Arh. Ion Mincu, Strada Docenţilor şi pe Strada Barbu Delavrancea. De asemenea, traficul rutier va fi restricţionat temporar şi pe Bulevardul Poligrafiei, Bulevardul Mărăşti şi Strada Clucerului, pe durata deplasării tehnicii şi personalului.
Totodată, între orele 07.00 şi 16.00, se va restricţiona pe banda I de pe Bulevardul Ion Mihalache, tronsonul cuprins între Bulevardul Nicolae Titulescu şi intersecţia cu Strada Turda.
Aceste restricţii vor fi impuse şi în 1 decembrie, pentru desfăşurarea paradei propriu-zise.
Rutele ocolitoare recomandate sunt Şoseaua Bucureşti-Ploieşti - Piaţa Presei Libere - Piaţa Montreal - Bulevardul Mărăşti - Strada Alexandru Constantinescu - Piaţa Domenii - Bulevardul Ion Mihalache; Şoseaua Bucureşti-Ploieşti - Piaţa Presei Libere - Piaţa Montreal - Bulevardul Mărăşti - Bulevardul Mareşal Averescu - Strada Turda - Podul Grant; Piaţa Victoriei - Bulevardul Aviatorilor - Bulevardul Nicolae Caramfil - Bulevardul Aerogării - DN 1; Şoseaua Stefan cel Mare - Strada Barbu Văcărescu - Bulevardul Aerogării - DN 1.
Brigada Rutieră le solicită şoferilor să evite deplasarea în zona de desfăşurare a evenimentului, să circule cu maximă atenţie, să folosească rutele ocolitoare, să nu parcheze autovehiculele în apropierea zonelor restricţionate pentru circulaţie şi să opteze, în perioada menţionată, pentru transportul public de suprafaţă sau metrou.
De asemenea, ei trebuie să respecte semnalelor agenţilor de poliţie rutieră aflaţi în trafic pentru devierea acestuia.