Handbal feminin. Cristina Neagu și-a încheiat cariera în aplauze și lacrimi: Vă mulțumesc pentru tot!
- Teodora Vitan
- 18 mai 2025, 20:21
Sursa foto:facebook/CSM BucurestiCristina Neagu, simbolul handbalului românesc și una dintre cele mai respectate jucătoare din lume, a spus adio carierei competiționale duminică, 18 mai 2025, într-o atmosferă cu totul specială.
Cristina Neagu, final de carieră pentru o legendă
Evenimentul a avut loc în fața a peste 5.000 de fani, în Sala Polivalentă din București, în meciul dintre CSM București și Corona Brașov, în care Neagu a marcat, simbolic, exact 8 goluri numărul pe care l-a purtat cu mândrie pe tricou întreaga carieră.
Meciul a fost câștigat clar de CSM, iar după fluierul final, emoțiile au atins cote maxime în timpul ceremoniei organizate de club. Cristina a fost omagiată prin retragerea oficială a tricoului cu numărul 8, iar întreaga sală a aplaudat-o în picioare, conștientă că asistă la finalul unei epoci.
Emoții de neuitat: “Vă mulțumesc pentru că m-ați făcut să mă simt specială”
După momentul festiv, Cristina Neagu a oferit publicului unul dintre cele mai emoționante gesturi din cariera sa: a îngenuncheat în fața suporterilor, cu lacrimi în ochi, mulțumindu-le pentru că i-au fost alături în toate momentele, bune sau grele.
Discursul său a fost scurt, dar profund, în care a amintit cât de mult a contat sprijinul oamenilor: „Vă mulțumesc că m-ați făcut să mă simt specială”.
În tribune și pe teren, lacrimile nu au putut fi oprite. Coechipierele sale, antrenoarea Helle Thomsen și chiar jurnaliștii prezenți au fost copleșiți de emoție.
Numele Cristinei a fost scandat minute în șir, iar imaginea ei îngenuncheată în centrul terenului va rămâne una dintre cele mai puternice amintiri din istoria sportului românesc.
Un final scris cu destin
Retragerea Cristinei Neagu a fost încărcată de semnificații, toate gravitând în jurul cifrei 8 numărul său distinctiv. A marcat 8 goluri în ultimul meci, a purtat numărul 8 timp de 8 sezoane la CSM București, iar clubul a câștigat al 8-lea titlu național chiar în acest sezon. Într-un fel care pare aproape predestinat, meciul ei de retragere oficială, cu invitați din handbalul românesc și internațional, va avea loc pe 8 iunie, ora 16:00.
A fost o carieră de 25 de ani în care a scris istorie, devenind cea mai bună marcatoare din toate timpurile în competițiile internaționale și una dintre cele mai premiate jucătoare ale generației sale. Pentru fanii handbalului, Cristina Neagu nu este doar o sportivă este un simbol al excelenței, rezistenței și devotamentului total, scrie news.

