Halep, legătură amoroasă cu antrenorul. Tatăl Simonei a intervenit furios

Halep, legătură amoroasă cu antrenorul. Tatăl Simonei a intervenit furiosSursă foto: Instagram

Jucătoarea de tenis a avut o relație cu antrenorul ei. Idila nu a fost pe placul tatălui sportivei care a intervenit imediat. Recent, Simona Halep a divorțat de Toni Iuruc, la mai puțin de un an de la cununia civilă.

Dacă pe plan profesional, Simona Halep a avut rezultate impresionante, sportiva nu a prea avut noroc în dragoste. În urmă cu o săptămână a divorțat de Toni Iuruc, la mai puțin de un an de la cununia civilă. Nici alte relații, pe care le-a avut de-a lungul timpului, nu au fost unele de durată.

Tatăl ei a intervenit

Primul antrenor al jucătoarei de tenis susține că Simona Halep a avut în trecut o relație cu Andrei Mlendea, unul dintre primii ei tehnicieni. Tatăl sportivei a intervenit atunci rapid, deoarece relația nu era deloc pe placul său. „Ştiu că a avut o relaţie cu un tehnician tânăr care a antrenat-o înaintea lui Marcu. Nu-mi amintesc cum îl cheamă, dar tatăl ei l-a concediat, când a simţit că e ceva între ei. Nu i-a convenit că Simona avea o relaţie cu antrenorul“, a spus Ioan Stan, în urmă cu ceva timp.

În comentariile pe care le-a făcut după ce a fost concediat, Andrei Mlendea nu a recunoscut relația cu Simona Halep. A spus că a fost preferat un alt antrenor care era prieten cu managerul sportivei.

„Modul în care m-a anunţat m-a mâhnit. Nu mă aşteptam să procedeze în felul acesta. Totul s-a făcut cu buna-ştiinţă a Virginiei Ruzici, managerul Simonei. Dânsa l-a preferat pe Marcu. Se cunosc de 30 de ani, era normal”, a spus atunci Andrei Mlendea. Acesta conduce acum delegația echipei de Cupa Davis a României, este căsătorit și are doi copii, potrivit playtech.ro.

Tot mai multe zvonuri

În ultima vreme au apărut noi zvonuri despre o presupusă relație dintre Simona Halep și actualul ei antrenor Patrick Mouratoglou. Mai mult, Simona Halep ar intenționa să se mute în sudul Franței, după ce a fost văzută vizionând mai multe vile în zonă. În apropiere locuiește și antrenorul ei.

Sportiva nu a comentat aceste zvonuri, dar se pare că acestea au ajuns și la urechile soției lui Patrick Mouratoglou. Ada Obilu este deranjată de apropierea dintre cei doi, mai ales că soțul ei are deja antecedente.

Patrick Mouratoglou ar fi avut o relație și cu Serena Williams, căruia i-a fost antrenor înainte de a semna un contract cu Simona Halep. Acesta a divorțat în anul 2013 de a doua sa soție, Clarisse, cu care are două fete, la scurt timp după ce a început să o antreneze pe Serena.

„De abia aștept să dau ochii cu ea! Am să-i spun. Poate să facă ea ce vrea, dar nu va mai continua mult timp nici colaborarea pe partea de tenis. Am să mă ocup eu de asta!“, le-ar fi spus Ada Obilu prietenelor sale.