„Există toate scenariile pe masă. Există inclusiv posibilitatea prelungirii stării de urgenţă, există scenariul modificării acestei situaţii şi declarării stării de alertă care să permită autorităţilor adoptarea unor măsuri restrictive în continuare, de o amploare mai mică, aşa cum există posibilitatea renunţării la situaţia de urgenţă şi de a derula o campanie de informare amplă la nivelul populaţiei astfel încât gradul de conformare la recomandările autorităţilor să fie în continuare unul foarte ridicat”, a spus Ionel Dancă la Digi24.

Ionel Dancă a precizat că măsurile vor fi decise doar în urma unei estimări „foarte riguroase” făcute în zilele dinaintea datei de 15 mai.

”Este clar că evoluția epidemiologică din ultimele zile ne arată că nu trebuie să ne grăbim cu măsurile de relaxare. Scenariile pe care le-am avut în lucru, încă de la debutul crizei, ne arătau o creștere a numărului de cazuri în a doua jumătate a lunii aprilie, ceea ce se confirmă. Nu se confirmă, din fericire, la nivelul pesimist din punct de vedere al deceselor, dar situația rămâne în continuare riscantă.

Sigur că răbdarea românilor, care s-a dovedit una foarte, să spunem, generoasă cu recomandările autorităților până acum, pentru că, în mare parte, românii s-au conformat recomandărilor făcute de noi, sigur că această răbdare are și ea limitele ei. Am încercat în ultima perioadă să enunțăm diverse scenarii pentru a da o speranță românilor că situația va putea fi depășită în curând și vom putea ușor, ușor, gradual, să revenim la un ritm de viață normal. Dar acest lucru depinde, nu neapărat de autorități, cât de evoluția infecțiilor.

Or, în ultimele zile, vedem că, în ciuda tuturor recomandărilor, poate și pe fondul unei, să-i spunem, relaxări anticipate, grăbite, a populației în urma discuțiilor legate de posibilele măsuri de relaxare au apărut noi cazuri și noi focare, de aceea trebuie să fim în continuare şi să gestionăm situaţia astfel încât să limităm la maximum riscurile posibile”, a mai spus Dancă.