Guvernul interzice tichetele cadou în instituţiile publice

Guvernul interzice tichetele cadou în instituţiile publice

Guvernul a interzis instituţiilor publice să mai acorde angajaţilor tichete cadou, un bonus valoric de care salariaţii au beneficiat până în prezent la evenimente importante, precum Sărbătorile de Paşti şi de Crăciun, ca o recompensă sau motivare suplimentară salariului.

"Autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la articolul 1 nu vor acorda tichete cadou personalului din cadrul acestora", se arată într-o ordonanţă aprobată recent de Guvern pentru diminuarea cheltuielilor din sectorul public.

Articolul respectiv prevede că ordonanţa de urgenţă se aplică autorităţilor şi instituţiilor publice a căror finanţare se asigură integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat ori bugetele fondurilor speciale, din venituri proprii şi subvenţii acordate de la aceste bugete sau integral din venituri proprii.

(16:47)

Ne puteți urmări și pe Google News