Veste bună pentru pensionari. Ar putea fi acordată, din nou, a 13-a pensie

Veste bună pentru pensionari. Ar putea fi acordată, din nou, a 13-a pensie Sursa foto: Arhiva EVZ

Sunt veşti bune pentru pensionarii cu venituri mici. Aceştia ar putea primi, din nou, a 13-a pensie. Banii ar urma să le intre în conturi la începutul anului viitor.

Sunt vești bune pentru pensionari. Coaliţia de guvernare ia în calcul să acorde, din nou, a 13-a pensie vârstnicilor cu venituri mici. Banii ar urma să fie primiți de pensionari la începutul anului 2023.

De asemenea, prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, luni, 3 octombrie, că a discutat în PNL că procentul cu care se pot majora pensiile trebuie să fie acela prin care nu se produce un deficit mai mare la buget. De asemenea, liderul liberalilor a menționat că, în acest moment, limita de creștere este de aproximativ 11%.

Veşti bune pentru pensionari. Cine va primi a 13-a pensie la anul

Guvernul a discutat despre ajutorul financiar care urmează să fie acordat într-o singură tranşă pensionarilor cu venituri cuprinse între 1.000 şi 1.500 de lei. Acest ajutor va fi acordat la fel cum s-a întâmplat şi anul acesta, atunci când s-a oferit acel ajutor de 700 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult decât atât, se mai ia în calcul ca voucherele de 250 de lei, ce se acordă o dată la două luni, să se acorde și anul următor, informează RomâniaTV. Este important de reamintit că șeful Guvernului, Nicolae Ciucă, a anunțat, astăzi, că pensiile vor fi majorate de anul viitor. Cu toate acestea, creşterea nu va fi mai mare de 11%.

Anunțul lui Nicolae Ciucă despre pensiile românilor

Ciucă a explicat că procentul cu care Executivul poate crește pensiile trebuie să fie acela cu care nu este produs un deficit mai mare pe bugetul de pensii. „Ca atare, în acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%. Propuneri au venit din mai multe direcții, noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea și să venim cu acele propuneri care sunt sustenabile pe bugetul de stat”, a spus prim-ministrul la finalul ședinței conducerii PNL.

Toate aceste măsuri presupun un impact bugetar mare. Așadar, se fac simulări pentru a vedea câți bani trebuie să aloce Guvernul pentru a-i ajuta pe pensionarii cu venituri mici să facă faţă scumpirilor.