Guvernanții vor să scutească mamele care primesc indemnizație de plata asigurării de sănătate. Ce măsuri se vor adopta

Guvernanții vor să scutească mamele care primesc indemnizație de plata asigurării de sănătate. Ce măsuri se vor adopta Sursa: Arhiva EVZ

Guvernul vrea să modifice o serie de aspecte legislative legate de concediul și indemnizația lunară oferită mamelor pentru creșterea copiilor. Astfel, în ședința de pe data de 13 mai, autoritățile vor adopta modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate, anterior prin HG nr. 52/2011.

În ședința Guvernului de la data de 13 mai, autoritățile vor modifica norme privind concediul și indemnizația lunară, care se acordă integral la a 30-a săptămână de sarcină a mamelor, pentru o perioadă de 126 de zile calendaristice sau, în cazul nașterilor complicate ori a doi copii – pentru o perioadă de 140 de zile.

Guvernanții doresc “reglementarea stimulentului de inserţie în cuantumurile prevăzute de ordonanţa de urgenţă, respectiv 1.500 şi 650 de lei, în funcţie de momentul la care se solicită dreptul la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu dizabilităţi”. 

În România, există câteva categorii de persoane fizice care beneficiază de asigurare de sănătate fără a plăti contribuţia aferentă. Autoritățile au în vedere să scutească de la plata asigurării de sănătate pe mamele care care beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit unui comunicat, se are în vedere "eliminarea din cuprinsul normelor metodologice a prevederilor referitoare la plata contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate persoanelor care beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului”.

Stimulentul de inserție a fost mărit

Luna trecută, pe 7 aprilie, Guvernul a aprobat majorarea stimulentului de inserție, de la 650 lei la 1.500 lei, dacă părintele revine în activitate până la vârsta de 6 luni a copilului sau 1 an în cazul copilului cu handicap. 

Părinții aflați în concediu pentru creșterea copiilor s-a stabilit să aibă parte de un stimulent de inserție majorat la 1.500 de lei, față de 650 de lei, dacă revin în activitate înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni sau 1 an în cazul copilului cu handicap. Suma este acordată până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.

În același timp, s-a introdus stimulentul de inserție de 650 lei pentru persoanele care se întorc la activitatea profesională în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediul pentru îngrijirea copilului cu dizabilități cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani.

Se dorește suplimentarea posturilor în MAI

Printre modificările ce urmează să fie adoptate în ședința de Guvern, se va avea în vedere și introducerea poștei electronice, suplimentar, pe lângă cea directă.  Guvernanții vor urmări, astfel, "includerea poştei electronice ca mijloc de comunicare a deciziilor pe lângă cea directă (la oficiu) şi cea prin serviciile poştale".

Se vor mai aproba: Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2021-2027 şi Planul de acţiuni pe perioada 2021 - 2027 pentru implementarea Strategiei, un proiect de hotărâre privind Programul naţional integrat pentru protecţia victimelor violenţei domestice şi metodologia-cadru privind organizarea şi funcţionarea reţelei naţionale inovative integrate de locuinţe protejate destinate victimelor violenţei domestice, un alt proiect pentru strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021 - 2023 şi a Planului de acţiune al Strategiei.

Totodată, Guvernul va stabili, prin hotărâre, data alegerilor locale parţiale pentru primari în 33 de circumscripţii electorale din localităţi din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiş şi Vâlcea.

Executivul ar urma să adopte şi un memorandum având ca temă redresarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi a structurilor subordonate.

De asemenea, guvernanții doresc aprobarea măsurilor prin care ofițerii de penitenciare să poată beneficia de bilete de odihnă, învoiri plătite, concedii de odihnă, de studii și fără plată. 

Se dorește, de asemenea, suplimentarea posturilor din Ministerul Afacerilor Interne cu un număr de 121 de ofiţeri, 25 de maiştri militari şi subofiţeri şi 8.400 de soldaţi şi gradaţi profesionişti. 

"Situaţia deficitară a IGSU şi a structurilor subordonate în ceea ce priveşte alocarea resurselor umane, atât sub aspectul insuficienţei, cât şi sub cel al necesităţii de 'întinerire' a acestora, cea mai potrivită soluţie identificată pentru remedierea actualelor neajunsuri şi vulnerabilităţi o constituie suplimentarea numărului de posturi la nivelul structurilor de intervenţie, prin majorarea numărului actual (care este nesemnificativ) de posturi de soldaţi şi gradaţi profesionişti", se mai arată în actul normativ, potrivit Agerpres.