Gunoiul din Sectorul 5 riscă să devină o problemă uriașă. Ședință de urgență convocată de „Piedone”

Gunoiul din Sectorul 5 riscă să devină o problemă uriașă. Ședință de urgență convocată de „Piedone”

Gunoiul din Sectorul 5 ar putea să dea mari bătăi de cap, în condițiile în care firma de salubrizare nu mai poate funcționa temporar.

Probleme mari în Sectorul 5, acolo unde gunoiul ar putea să zacă pe străzi. Firma care se ocupă de ridicarea resturilor menajere a rămas fără autorizaţie de mediu pentru următoarea jumătate de an. Asta înseamnă că această companie nu-și va mai putea desfășura activitatea. În aceste condiții, locul de muncă al celor 890 de angajați este în mare pericol.

Cristian Popescu Piedone. primarul Sectorului 5,  a convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă. Decizia care va fi luată miercuri seară va fi supusă la vot, în cadrul unei ședințe la care vor participa consilierii locali de la Sectorul 5.

„Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti a dispus suspendarea Autorizaţiei de Mediu nr. 384 din 16.09.2020 pentru Salubrizare Fapte 5 S.A., întrucât societatea nu a respectat prevederile autorizaţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gunoiul ar putea să devină o problemă în Sectorul 5

Aspectele de neconformitate au fost constatate în urma controlului efectuat de Garda Naţională de Mediu. Suspendarea autorizaţiei se menţine 6 luni, mai exact până în 15 august. Pe perioada suspendării, desfăşurarea activităţii este interzisă”. A fost mesajul transmis, astăzi, de oficialii de la Sectorul 5, în cadrul unui comunicat.

„Am ajuns în punctul în care decontăm greşelile celor din trecut. Nici măcar nu îmi pot da seama dacă a fost vorba de nepricepere sau prostie, pentru că, de când am preluat mandatul, am tras multiple semnale de alarmă în acest sens. Se ştia de problema de la Salubrizare Fapte 5 S.A. încă din iunie 2020, dar nimeni nu a luat nicio măsură pentru că nu s-a dorit soluţionarea neregulilor.” A spus Cristian Popescu. Primarul a mai precizat.

„Dacă va fi nevoie, voi convoca şi o şedinţă a acţionarului Salubrizare Fapte 5 S.A. şi anume Consiliul Local”

„Pentru a evita o situaţie care poate pune în pericol siguranţa cetăţeanului şi sănătatea publică, am convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Sector 5. Problema gunoiului de pe raza sectorului, dacă nu este soluţionată la timp, poate deveni un real pericol pentru comunitate. Dacă va fi nevoie, voi convoca şi o şedinţă a acţionarului Salubrizare Fapte 5 S.A. şi anume Consiliul Local.

Nu vreau să văd gunoi pe străzi şi nu vreau să lăsăm sute de oameni fără loc de muncă. Toţi factorii decidenţi trebuie să conştientizeze gravitatea situaţiei în care ne aflăm şi să găsească o soluţie de îndată pentru evitarea unei crize majore de sănătate publică, generată în mod voit şi repetat de vechea administraţie publică a sectorului.”