Grecia se teme că ar putea rămâne fără bani până la sfârşitul lunii martie

Grecia se teme că ar putea rămâne fără bani până la sfârşitul lunii martie

Premierul Greciei, Alexis Tspiras, se teme că ţara sa rămâne fără bani la sfârşitul lunii. În acest context grecii trebuie să fie pregătiţi că indemnizaţiile şi pensiile funcţionarilor nu vor fi achitate integral la sfârşitul lunii martie, scrie publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Tsipras i-a mărturisit temerile sale lui Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, în cadrul întrevederii pe care cei doi au avut-o vineri la Bruxelles.

"Tsipras are nevoie urgent de bani", a declarat Martin Schulz pentru publicaţia germană. "Pentru aceasta, trebuie să convingă Eurogrupul (reuniunea miniştrilor de finanţe din zona euro) şi BCE (Banca Centrală Europeană) de voinţa sa de a întreprinde reforme, iar asta chiar de săptămâna viitoare", a adăugat social-democratul german, potrivit Agerpres.

Martin Schulz şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-au îndemnat vineri pe şeful guvernului elen să trimită săptămâna viitoare o scrisoare Eurogrupului în care Atena să îşi ia angajamentul pentru un program de privatizări şi asigurarea mai bună a strângerii impozitelor.

Grecia, supusă presiunilor, trebuie să facă faţă în martie unor importante scadenţe financiare, în special faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI), unul dintre principalii săi creditori.