Google Android face cunoştinţă cu publicul

Google Android face cunoştinţă cu publicul

Sistemul de operare destinat telefoanelor mobile - Google Android - va fi văzut pentru prima dată instalat pe terminale zilele acestea la Barcelona, cu ocazia celui mai mare târg wireless din lume, informează Reuters.

Printre companiile care vor prezenta prototipuri de telefoane bazate pe Android se numără HTC din Taiwan, Texas Instruments (TI) din SUA şi japonezii de la NEC. Surse din piaţă cred că sistemul de operare pentru mobile creat de Google va fi un mare succes.   „Android va fi un şoc care va zdruncina pieţele“, crede Ramesh Iyer, manager în cadrul TI. Google a anunţat că telefoanele care ar urma să folosească Android - sistem centrat pe funcţii care să permită exploatarea tuturor posibilităţilor oferite de internet, pe un telefon mobil - vor fi disponibile la scară largă în a doua jumătate a acestui an.

Principalele companii care ar putea pierde cotă de piaţă, din cauza Android, sunt Nokia (care controlează sistemul de operare Symbian), Apple şi Microsoft, producătorul Windows Mobile. Se estimează că, în 2008, Android va fi prezent pe circa 2% din telefoanele inteligente din întreaga lume.

Ne puteți urmări și pe Google News