Evenimentul Zilei > Sport > Gigi Becali, sfătuit să nu mai critice jucătorii FCSB în presă: „Să înjuri în prezența lui acum?! Vai, mama mea! Băi, cred că îi vine rău și cade!”
Gigi Becali, sfătuit să nu mai critice jucătorii FCSB în presă: „Să înjuri în prezența lui acum?! Vai, mama mea! Băi, cred că îi vine rău și cade!”

Gigi Becali, sfătuit să nu mai critice jucătorii FCSB în presă: „Să înjuri în prezența lui acum?! Vai, mama mea! Băi, cred că îi vine rău și cade!”

Gigi Becali a anunțat în repetate rânduri că este hotărât să se retragă din viața publică și să se transforme radical. Nu a dat niciodată prea multe detalii despre asta, totuși, se pare că s-a cumințit brusc, iar apropiații acestuia spun că nu mai permite celor din jur să vorbească urât.

Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, a venit cu lămuriri în legătură cu absența bruscă a lui Gigi Becali care, se pare că nu mai răspunde la telefon. Potrivit acestuia, Gigi Becali nu are acceptul duhovnicilor săi să mai comunice cu presa.

„L-au oprit preoții! Ascultă de preoți… Dacă îi spune duhovnicul lui să nu mai vândă mâine niciun metru de pământ, așa face! E foarte influențat de preoțime. Nu îl influențează nimeni, dom’le, nici familia! Nu vorbesc de Alexandru Tudor, ci de preoții ăștia, duhovnicii. Are un duhovnic care dacă îi spune că tu ai cămașa verde, așa o ține până moare! N-are nicio problemă”, a explicat Dragomir, citat de Fanatik.

Dumitru Dragomir: „Acum nu mai poți să stai de vorbă cu el”

„Acum nu mai poți să stai de vorbă cu el, să spui vreo prostie sau să vorbești de vreo femeie. Spui o frază, moare! Te dă afară, îl apucă pandaliile! Cred că se consultă cu preoții și i-au spus: ‘Să nu mai vorbești!’ Sau să înjuri? Să înjuri în prezența lui acum?! Vai, mama mea! Băi, cred că îi vine rău și cade!”.

(…)Dacă n-ar greși, n-ar fi om! Luând lucrurile bune și lucrurile rele, convingerea mea e că cele bune făcute de Gigi Becali sunt mult în favoarea omenirii, față de lucrurile proaste pe care le face el la fotbal. Dacă n-ar mai și greși, Gigi Becali ar fi stăpân pe pământ! El se erijează în stâpân în tot ce face”.

Totodată, Mitică Dragomir consideră că Becali a interpretat greșit Sfânta Scritptură, mai ales că, în zilele noastre nu se pot urma învățămintele așa cum se puteau urma cu 2.000 de ani în urmă.

„Pentru că și religia face o diferență mare între stăpẫn și slugă. Atunci nu erau salariați. El citind în cărțile astea, se consideră stăpânul. Greșește, pentru că lumea a evoluat! Categoric asta e mentalitatea și n-ai cum să-l schimbi pe Gigi Becali! N-ai cum! Dacă ți-e foame, te lași călcat pe demnitate și îți iei banii, dar te face din om, neom”.

Publicat in categoriile: Sport
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: