Gigi Becali se retrage din nou din fotbal. Finanțatorul de la FSCB și-a tocat echipa după eșecul din Georgia
- Nicolae Comănescu
- 21 iulie 2022, 23:12
Gigi Becali a vorbit în termeni duri despre FCSB, după eșecul înregistrat în Conference League. Încă o dată, finanțatorul „roș-albaștrilor” a afirmat că vrea să se retragă din fotbal. Chiar dacă e convins că echipa sa îi va elimina pe gruzini.
Gigi Becali a avut un discurs previzibil după ce echipa sa, FCSB, a fost învinsă, joi, de gruzinii de la FC Saburtalo Tbilisi, scor 0-1, în Conference League. Jocul a contat pentru prima manșă din turul al 2-lea preliminar al competiției de la periferia fotbalului european. Finanțatorul și-a făcut din nou praf echipa și a anunțat că vrea să iasă din fenomen. Anunț pe care l-a făcut de mai multe ori de-a lungul timpului.
Gigi Becali amenință din nou cu retragerea din fotbal
„Nu scorul e problema. Îi vom scoate pe ăștia. Problema e că nu avem valoare. Cred că nu avem valoare. Am rămas în urmă și cu valoarea jucătorilor și cu sistemul de pregătire și antrenament. Așa cred. Ei (n.r- jucătorii lui Saburtalo) nu sunt jucători de valoare. Suntem noi prea proști!
Iar eu deja am luat hotărârea. Ies din fotbal! Durează 2-3 ani până lichidez. O să vedeți. Nu am de unde să mai scot bani. O să-mi scot banii pe care i-am băgat și la revedere! Eu zic că nu avem valoare. Asta e concluzia mea.
Dau bani pentru ca niște jucători să joace fotbal? Gata, s-a terminat prostia asta! Mă retrag cu o strategie, în 2-3 ani. Vreau să scot banii. Nu pot să plec peste noapte. Nu închid. Las echipa să fie pe locul 6-7. Nu mai dau bani. Dacă poate, să crească cu jucătorii de la Academie. Dacă găsesc pe cineva ca s-o vând, o vând. Dar nu am pe cine. Cine să dea bani?”, a spus Becali la Digi Sport.
„Coman, pe care am dat milioane, nu mai poate dribla pe cineva”
„Sunt oameni care au uitat fotbal. Poate fi chestiune de pregătire și de antrenament. Nu știu ce e, dar nu avem valoare.
Coman, pe care am dat milioane, nu mai poate dribla pe cineva. Octavian Popescu nu mai e ăla pe care-l știam. E altul. Nu-l mai cunosc. E ceva ce mă depășește. Cu Petrea nu am nicio problemă.
O să vorbesc cu jucătorii. Ce să vorbesc cu antrenorul? Jucătorii stau pe teren și se uită la adversari. Uitați cât au alergat... Un jucător, dacă vrea să fie fotbalist, aleargă 8-9 kilometri.
Vreau să-mi scot banii. Dacă televiziunile nu plăteau, noi nu eram... Eu nu mai dădeam bani. Eu nu mai făceam fotbal. Oricum, cred că luăm prea mulți bani din fotbal. Nu merităm”, a mai afirmat finanțatorul.