Gigi Becali reacționează după decizia FIFA. Ce se întâmplă cu interdicția la transferuri primită de FCSB

Gigi Becali reacționează după decizia FIFA. Ce se întâmplă cu interdicția la transferuri primită de FCSBFCSB. Sursa foto: Facebook/FCSB

FCSB s-a aflat recent în centrul unei atenționări din partea forului internațional de fotbal. Gigi Becali, patronul clubului bucureștean, a oferit o primă reacție după ce echipa sa a primit de la FIFA o interdicție la transferuri valabilă pentru următoarele trei perioade de mercato.

Finanțatorul roș-albaștrilor a explicat rapid situația și a dat asigurări că problema se va rezolva într-un timp scurt, fiind vorba despre o sumă restantă către un fost jucător din lot.

Soluția lui Gigi Becali pentru ridicarea sancțiunii FIFA în cazul FCSB

Gigi Becali a transmis că este vorba despre o sumă de 50.000 de euro pe care trebuie să o achite în contul fotbalistului belgian William Baeten. Imediat ce plată va fi efectuată, FIFA va ridica sancțiunea impusă echipei.

„Baeten avea primă de 50.000 de euro, avea contract, nu i-am dat-o. Da, da, exact, îi dau banii și ridica FIFA interdicția”, a transmis Gigi Becali, conform primasport.ro.

O astfel de interdicție la transferuri presupune că FCSB poate ajunge la înțelegeri verbale sau acorduri cu noi fotbaliști, însă nu are dreptul de a-i legitima oficial până când sancțiunea nu este anulată de forul internațional.

Becali

Becali / sursa foto: captură YouTube

Istoricul transferului lui William Baeten la FCSB

Mijlocașul belgian William Baeten a sosit la FCSB în vara anului 2024. Pentru a-l aduce, formația bucureșteană a plătit suma de 300.000 de euro echipei FCU Craiova pentru jumătate din drepturile federative ale jucătorului.

Deși Gigi Becali a fost cel care a insistat pentru aducerea sa, finanțatorul a dorit să renunțe la serviciile fotbalistului după doar 6 luni. În fereastra de transferuri din iarna sezonului 2024-2025, conducerea a decis să îl scoată pe Baeten de pe lista oficială și i-a oferit 100.000 de euro pentru a rezilia contractul, însă belgianul a refuzat propunerea.

Aventura mijlocașului la FCSB s-a încheiat definitiv în vara anului 2025. Până la despărțire, fotbalistul a încasat un salariu lunar de 20.000 de euro timp de un an de zile.

Traseul profesional al mijlocașului belgian

Pe parcursul perioadei petrecute la clubul roș-albastru, William Baeten a strâns 18 prezențe pe teren și a reșit să înscrie un singur gol. Cu toate acestea, reușita sa a fost decisivă pentru parcursul european al echipei, fiind marcată în manșa secundă a confruntării cu Maccabi Tel Aviv, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, gol ce a adus calificarea FCSB în faza următoare.

Ulterior despărțirii de FCSB, mijlocașul a evoluat pentru echipele Flamurtari și Drita. În prezent, cota de piață a jucătorului belgian este evaluată la 300.000 de euro.