Germania, cucerită de pandemie. Merkel dă verde pentru noi restricții

Germania, cucerită de pandemie. Merkel dă verde pentru noi restricții

„Toţi ştim că oraşele şi zonele urbane sunt acum locurile unde vom vedea dacă în Germania pandemia poate fi menţinută sub control sau dacă se pierde controlul. În acest punct suntem”, a declarat Merkel, la Berlin.

Șefa guvernului a dat ca exemplu oraşul Munchen, care a dovedit că focarele pot fi ţinute sub control prin purtarea măştii şi limitarea socializării.

Măsurile instituite urmăresc identificarea unui număr cât mai mare din cazurile pozitive, astfel încât să poată fi stabiliţi toţi contacţii acestora şi să se rupă lanţurile de contaminare pentru ca virusul să nu se răspândească în mod „'necontrolat şi necontrolabil”, a precizat cancelarul Germaniei.

Anterior discuției cu primarii, care a avut loc prin videoconferință, a avut loc o altă întâlnire cu reprezentanţii celor 17 state federale germane, în cadrul căreia au fost, în egală măsurp, convenite noi restricţii antiepidemice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Majoritatea landurilor germane au interzis înnoptările rezidenţilor veniţi din districtele germane cu incidenţă ridicată a cazurilor de Covid-19 - precum oraşele Berlin şi Frankfurt, care au depăşit deja pragul de 50 de noi infecţii la 100.000 de locuitori în decurs de o săptămână - dacă aceştia nu prezintă un test negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei, măsură ce coincide cu începerea vacanţelor de toamnă într-o parte a Germaniei, scrie Agerpres.

Germania, care are o populație de peste 83 de milioane de locuitori a înregistrat în ultimele 24 de ore 4.516 noi cazuri de infectări cu virusul SARS-CoV-2, ceea ce reprezintă  un record de la jumătatea lunii aprilie.