George Simion expune o altă versiune a incidentului de la Gaudeamus: „Nu ne-am adresat injurii, cadrul fiind totuşi un târg de carte”

George Simion expune o altă versiune a incidentului de la Gaudeamus: „Nu ne-am adresat injurii, cadrul fiind totuşi un târg de carte” Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC

George Simion a negat că a trecut prin presupusul moment jenant la Târgul de carte Gaudeamus, care a fost descris cu lux de detalii chiar de jurnalistul Cristian Tudor Popescu, iar cel l-ar fi insultat pe liderului AUR ar fi fost scriitorul Igor Bergler, care la rândul lui a confirmat întâmplarea tot pe pagina de Facebook.

Potrivit lui Cristian Tudor Popescu, George Simion a părăsit rapid perimetrul, acompaniat de privirile încruntate ale celor din alai, care ţinteau cele două elemente duşmănoase, şi şi-a continuat traseul prin zonele mărginase ale târgului, unde se găsesc editurile mici. Ulterior, scriitorul Igor Bergler a scris pe pagina sa de Facebook, redistribuind postarea: „Doar ca să ştiti. Despre mine e vorba”.

George Simion a prezentat propria perspectivă referitoare la incidentul de la Gaudeamus, afirmând că a stat în total circa două ore la târgul de carte, a salutat şi a fost salutat de sute de oameni. Simion a calificat drept fake news relatarea jurnalistului - relatare confirmată și de scriitor - şi neagă că ar fi fost însoţit de gărzi de corp, spunând că persoanele care îl însoţeau erau trei colegi de partid.

„De fapt, eu am stat în total circa două ore la târgul de carte, am salutat şi am fost salutat de sute de oameni (nu neapărat că m-ar simpatiza persoanele respective), iar de plecat am plecat pentru că mă grăbeam la un post de televiziune nu că m-ar fi fugărit cineva”, afirmă Simion.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Îmi pare rău să îl anunţ pe Cristian Tudor Popescu dar cât am fost la Romexpo, în afară de a cumpăra cărţile de care sunt interesat, am dat chiar şi peste adversari serioşi, politici, chiar din rândul celor pe care îi acuzăm, cum ar fi Raed Arafat sau Adrian Cioroianu, şi nu ne-am dat în cap, nici nu ne-am adresat injurii, cadrul fiind totuşi un târg de carte”, a spus liderul Aur.

Dialogul redat de Cristian Tudor Popescu

„În după-amiaza zilei de sâmbătă, la Târgul de carte Gaudeamus, şi-a făcut apariţia, însoţit de gărzi, George Simion, preşedintele AUR. Obişnuit să fie înconjurat doar de oamenii bine instruiţi de către aparatul de Partid, Simion a întins mâna primei persoane care i-a ieşit în cale”, scrie Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul prezintă apoi dialogul lui Simion cu cel pe care l-a abordat: „- Bună ziua, spune Simion. – Bună ziua, nu aveţi ce căuta aici, răspunde persoana. – De ce nu? – Dumneavoastră nu ştiţi să citiţi, vă faceţi de râs. – Ştiţi dumneavoastră sigur chestia asta? întreabă Simion. – Da, sunteţi o ruşine! – Să vă dea Dumnezeu sănătate!, îi spune Simion, apoi pune mâna pe umărul persoanei de lângă şi continuă: şi familiei dumneavoastră. – Asta cu familia e o ameninţare de tip mafiot?”

Ulterior, potrivit lui Cristian Tudor Popescu, Simion a părăsit rapid perimetrul, acompaniat de privirile încruntate ale celor din alai, care ţinteau cele două elemente duşmănoase, şi şi-a continuat traseul prin zonele mărginase ale târgului, unde se găsesc editurile mici.