Dezvăluirile fostului șef al DNA, Daniel Morar, despre cum s-a enervat președintele Iohannis când SRI a fost scos din dosarele penale
- Mădălina Dinu
- 11 decembrie 2022, 16:56
Fost șef al DNA și judecător al Curții Constituționale, Daniel Morar a publicat, la Editura Humanitas un volum de aproape 700 de pagini, în care face dezvăluiri din culisele DNA.
Fostul șef DNA a dezvăluit în cartea „Putea să fie altcumva” și un episod legat de președintele României. Acesta a relatat cum Klaus Iohannis a intrat, anunțat de un sunet de gong, în sala de la Cotroceni, unde s-a discutat eliminarea ofițerilor serviciilor secrete din cercetarea penală.
„Discuția a avut loc la Cotroceni, într-o încăpere în care președintele și-a făcut apariția după bătaia unui gong și anunțul solemn, dintr-o boxă, privind sosirea sa”. Așa redă Daniel Morar momentul din 2016, pe vremea când era judecător al Curții Constituționale și s-a întâlnit, la cererea sa, cu președintele Klaus Iohannis.
Morar spune că l-a mirat ceremonialul cu gongul, „față de stilul neprotocolar al președintelui Băsescu”, cu care se întâlnise de mai multe ori tot la Cotroceni. Dar de interesat îl interesa, spune magistratul, nu protocolul, ci dezbaterea importantă pentru care venise la șeful actual al statului: „I-am spus președintelui Iohannis ce îi spusesem și lui Traian Băsescu, că serviciile secrete au dobândit o prea mare putere tocmai prin rolul, asumat sau nu, pe care îl joacă în justiția penală și că acest lucru trebuie schimbat”.
„Klaus Iohannis m-a întrebat de ce nu a făcut fostul președinte schimbarea, însă nu am știut ce să-i răspund”, a scris Daniel Morar, citat de Libertatea.
Kovesi, menționată de numeroase ori în cartea fostului magistrat
Laura Codruța Kovesi e menționată de numeroase ori în cartea fostului magistrat, de cele mai multe ori negativ. „Atitudinile ei erau lipsite de onestitate profesională”. „Alegea să manipuleze”. Kovesi trebuia să plece pentru că a răsturnat paradigma unei justiții penale normale, implicând serviciile secrete în activitatea judiciară și susținând senin că acest lucru este firesc. Cei care gândeau altcumva erau blamați, amenințați, și, în final, cercetați penal sau chiar arestați” a scris Daniel Morar în volumul „Putea să fie altcumva”.
Protocoalele din 2009, între procurori și SRI, l-au revoltat pe Daniel Morar, susține cel care la acea vreme era șef al DNA. Și au marcat unul dintre momentele de conflict cu Laura Codruța Kovesi, personaj frecvent numit în carte, aproape întotdeauna cu o conotație depreciativă. „Clauzele protocolului m-au revoltat. Erau contrare legii, permiteau ofițerilor SRI să desfășoare activități de cercetare penală și obligau procurorii să comunice acestora mersul dosarelor”, scrie autorul. „Eu mă străduiam să țin SRI cât mai departe de activitatea judiciară, iar Codruța Kovesi și Gabriela Scutea îi atribuiau, cu voia lor, competențe în cercetarea penală, pe care legea nu i le conferea”, notează Morar.
El era procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, iar Laura Kovesi, procuror-șef al României. „Am avut o discuție aprinsă cu Kovesi, la telefon, în care i-am reproșat că încheiase protocolul fără să mă consulte și, mai ales, că angaja Ministerul Public într-o colaborare nepermisă de lege. I-am replicat că DNA nu o să respecte dispozițiile nelegale ale actului secret. Kovesi mi-a spus că e decizia ei și că toată lumea trebuia să o respecte”, scrie Morar.