”Oamenii își petrec viața în labirinturi. Dacă scapă de acolo și nu găsesc alt labirint, își construiesc unul. Suntem ceea ce face viața din noi și niciodată nu putem fi văzuți de alții așa cum ne-am dori. Generalul își dădea seama că visurile și durerile sale se apropie de sfârșit, fapt care îl făcu să se întrebe cum naiba o să mai iasă din labirintul ăsta.” - Gabriel Garcia Marquez - ”Generalul în labirintul său”

Simón José Antonio de la Santí­sima Trinidad Bolí­var y Ponte Palacios y Blanco, pe scurt Simon Bolivar a fost unul din cei mai mari generali ai Americii de Sud, cel care a instaurat independența față de Spania în Bolivia, Panama, Columbia, Ecuador, Peru și Venezuela. Vazut drept un adevărat eliberator în toată america de sud Bolivar și-a urmat visul și destinul, acela de a realiza o confederație de state  sud-americane. Marquez scrie despre ultimele luni de viață ale Generalului Simon Bolivar și călătoria acestuia pe fluviul Magdalena pâna la Cartagena, de unde urma sa porneasca în exil. Alături de realitatea istorică a vieții Generalului, Marquez, cu talentul lui rar de povestitor, înfățișează și viața omului Bolivar, care in ultima sa călătorie rememorează întreaga sa aventură în America de Sud. Suntem martori prin scrisul lui Marquez la utima călătorie a Generalului, o carte-omagiu în care istoria se întrepătrunde cu ficțiunea pentru a da viață destinului celui mai celebru general al Americii Latine.

Trairile, ambițiile, gândurile, amintirile și suferințele Generalului converg, iar el vede atunci labirintul pe care toate acestea l-au creat în jurul său. Numai că labirintul  cel mai împovărător al „marelui General” român nu se regăsește, ca în cazul lui Bolivar, în viața lui, ci  el începe în  momentul în care acesta comite un act de o importanță colosală. Generalul nostru tocmai ”închină țara”. Primul act al odiosului ”labirint” unde mrejele politicii de trei lei practicată în România l-au dus pe generalul Ciucă a fost emiterea unor îngăimări șoptite cu glas moale, la repetatele scuipături ale președintei Ungariei, și, la puțină vreme, și ale premierului Viktor Orban, venit special la Tușnad ca să ne poată scuipa mai vârtos.

A doua ”faptă de arme” , al doilea pas spre labirint, a fost acceptul cu privire la noua Lege privind statutul judecătorilor si procurorilor elaborată de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, care conține – așa cum a dorit USR – cel mai grav atentat la adresa statului de drept,  la Constituția României și implicit la adresa suveranității naționale. Se dă liber la nerespectarea deciziilor CCR, iar judecătorii care vor ignora hotărârile obligatorii ale Curții Constituționale, Constituția, adică, urmând să nu mai fie sancționați.

”Ce ar mai fi de comentat? România pare așezată pe un tobogan lunecos ca gheața, pe care se duce la vale, în hăul pierderii totale a suveranității, a voinței proprii, către un statut derizoriu, de colonie lipsită de orice putință de a mai decide ceva în materie de interes național. În acest timp, magistrații tac, în covârșitoarea lor majoritate. Sunt cu gândul la salariile și la pensiile cât veniturile de director de multinațională și altceva nu mai sunt dispuși să vadă în fața ochilor. Cine le-a calculat prețul, nu a greșit.” - scrie prietenul meu Mirel Curea -, cu talentul lui de a explica în puține cuvinte, bine potrivite, toate înțelesurile unei idei.

De fapt, dă o altă definiție, foarte precisă, a ”labirintului” în care tocmai a intrat ”Generalul”, cel care conduce azi guvernul țării noastre; dacă o mai putem numi țară.

Pe vremea când făceam armata și executam serviciul de gardă, cel mai important obiectiv și post de pază era ”La Drapelul Unității”. Drapelul de luptă reaminteşte fiecărui militar tradiţiile glorioase ale poporului român – în general, şi ale unităţii militare căreia îi aparţine – în special. Fiecare unitate militară are un astfel de drapel. Există şi un regulament al Drapelului de luptă, care trebuie respectat cu sfinţenie. Conform acestuia, Drapelul de luptă este păstrat în condiţii speciale.

„Locul Drapelului de luptă este în biroul comandantului unităţii militare. Este aşezat în poziţie verticală, într-o vitrină încuiată şi păzită 24 de ore din 24”. Cumva, Drapelul este însuși Constituția unei Unități Militare…

Circula printre soldați ideea că dacă din nefericire cineva rău intenționat reușea să fure de la locul lui acel steag, unitatea militară se desființa. Era cea mai cumplită sancțiune pentru toți militarii ei, de la general și până la ultimul soldat. Un oprobriu public de neimaginat pentru orice soldat român. Trăim un moment în care cineva a furat steagul României, fiindcă n-a fost bine păzit. Acceptarea nesocotirii Constituției României are gravitatea participării la furtul Steagului de Luptă al unei Unități Militare a Armatei Române.  De acum, pentru Generalul Ciucă și pentru români începe labirintul fără întoarcere al îngenunchierii totale.

Nici nu cunosc vreo descriere a acestui cumplit labirint în care cu voia unui General al Armatei Române am făcut deja primul pas. Doar Jorge Luis Borges a putut imagina, cu mintea și talentul său un astfel de labirint, în minunata povestire ”Cei doi regi și cele două labirinturi”.

”Povestesc oameni vrednici de încredere (dar numai Allah ştie tot) că în vremurile străvechi a fost în insulele Babiloniei un rege care şi-a adunat arhitecţii şi magii şi le-a poruncit să construiască un labirint atît de încîlcit şi de subtil, încît bărbaţii cei mai înţelepţi nu se încumetau să intre, iar cei care intrau se pierdeau. Construcţia era un adevărat scandal, căci umilirea şi miracolul sunt acte îngăduite lui Dumnezeu, şi nu şi oamenilor. După o vreme, veni la curte un rege al arabilor, iar regele Babiloniei (pentru a-şi bate joc de naivitatea oaspetelui său) îl puse să intre în labirint, unde acesta rătăci, înjosit şi umilit, pînă la lăsarea nopţii. Atunci imploră ajutorul divin şi găsi ieşirea. Buzele lui nu rostiră nici-o învinuire, dar îi spuse regelui Babilonului că el are în Arabia un labirint cu mult mai bun şi că într-o zi, cu ajutorul lui Allah, il va arăta. Apoi se întoarse în Arabia, îşi strînse căpitanii şi pe comandanţii cetăţilor şi invadă regatul Babiloniei, iar soarta îi fu atît de prielnică, încît nu lăsă piatră peste piatră, îi împrăştie pe oşteni şi-l făcu prizonier pe însuşi regele. Îl legă pe spinarea unei cămile iuţi şi-l duse în deşert. Călăriră timp de trei zile şi îi spuse : “O, rege al timpului şi substanţă şi cheie a veacului! În Babilonia ai vrut să mă pierzi într-un labirint de bronz cu multe trepte, ziduri şi uşi; acum Atotputernicul a îngăduit ca eu să ţi-l arăt pe al meu, unde nu sunt trepte pe care să le urci, nici uşi pe care să le forţezi, nici obositoare galerii pe care să le străbaţi, nici ziduri care să-ţi oprească paşii”. Apoi îi desfăcu legăturile şi-l părăsi în mijlocul deşertului, unde regele Babilonului muri de foame şi de sete. Gloria să fie cu Cel ce nu moare”.

Carartea lui Marquez se concentrează pe tot ceeace a distrus un vis: războaie civile, lovituri de stat, interese și politică care au trădat speranțele Generalului și ale oamenilor. Pentru eliberator, căruia i s-a acordat onoarea de a da numele unei țări, rămâne doar amintirea de neșters a imaginii unui posibil mare stat liber sud-american. Dezamăgit, Generalul va muri în singurătate în labirintul său de amintiri. Noi, cu voia Generalului nostru, ne aflăm într-un loc urât și rușinos, în mijlocul  unui pustiu.  Un pustiu care nici măcar nu poate fi ridicat la rangul de ”labirint”. Labirintul e o operă, pe când pustiul în care ne pregătim noi să intrăm, e doar o biată lașitate… Glorie României!