Gelu Voican Voiculescu declară război Guvernului Orban. Ce l-a scos din sărite

Gelu Voican Voiculescu declară război Guvernului Orban. Ce l-a scos din sărite

Gelu Voican Voiculescu atacă decizia Guvernului de a desființa Institutul Revoluției.

În prezent director al institutului, Voican Voiculescu susține într-un comunicat de presă că nu înțelege demersul guvernamental, căruia nu-i găsește nicio justificare.

Fostă figură marcantă în primii ani de democrație, Gelu Voican Voiculescu numește „arbitrară și abuzivă” decizia Guvernului Orban de a desființa Institutul Revoluției și promite că va întreprinde demersuri legale pentru anularea ei. În opinia sa, adevărații revoluționari au fost dați deoparte; Voican Voiculescu dă drept exemplu cazul lui Petre Roman care, la ședința solemnă a Parlamentului din 16 decembrie 2019, consacrată împlinirii a 30 de ani de la izbucnirea revoluției, nu a fost lăsat să-și rostească discursul, „deși este unul din cei mai cunoscuți revolutionari”.

Institutul Revoluției a a generat un scandal uriaș după ce s-a aflat despre intenția de a organiza în data de 22 decembrie 2019, în centrul Capitalei, aproape de locul unde au murit oameni la Revoluția din 1989, un concert de muzică. Spectacolul a fost anulat după ce artiștii s-au retras urmare a valului de critici venit din partea societății civile. Numeroase ONG-uri au considerat că respectivul concert ar fi adus „o jignire memoriei eroilor martiri ai Revoluției din 1989 și urmașilor acestora”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Redăm integral comunicatul lui Gelu Voican Voiculescu:

„Am luat cunoștință cu surprindere de hotărârea luată astăzi de Guvernul Orban, cu privire la desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. De asemenea, nu înțelegem motivația demersului guvernamental.

Acest gest vine în continuarea unor acțiuni prin care adevărații REVOLUȚIONARI au fost nesocotiți, dovadă că la ședința solemnă din 16 decembrie 2019, consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Română, domnul Petre ROMAN nu a fost lăsat să-și rostească discursul, deși este unul din cei mai cunoscuți REVOLUȚIONARI.

Deși astăzi, o parte a istoriei noastre contemporane a fost maculat, REVOLUȚIA Română din 1989 rămâne cel mai important moment al istoriei noastre recente.

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 va întreprinde demersurile legale pentru a împiedica punerea în aplicare a acestei măsuri pe cât de arbitrară, pe atât de abuzivă”.