Fulgy iese din nou la atac. Acuzații împotriva băieților lui Velea. "România e o mafie"

Fulgy iese din nou la atac. Acuzații împotriva băieților lui Velea. "România e o mafie"

După două săptămâni petrecute în spital, Fulgy, acuzat de consum de substanțe interzise, iese din nou la atac. Pe de o parte, fiul Clejanilor spune că vrea să se reinventeze. Pe de altă parte, Fulgy iese la atac cu acuzații împotriva băieților lui Velea.

Fulgy vrea să se reinventeze, după ce viața i-a fost dată peste cap, ca urmare a acuzațiilor referitoare la consumul de substanțe interzise. Băiatul Clejanilor a transmis că vrea să reînceapă să cânte împreună cu părinții săi. El a mai subliniat că are o familie minunată, care i-a fost alături și i-a luat apărarea mereu.

Fulgy se reinventează

„E una dintre ideile mele de a mă reinventa. Am făcut pauză 2-3 ani, nu am cântat deloc. Însă mi-am dat seama că, decât să pierd timpul aiurea, mai bine cânt cu părinţii mei şi mai fac nişte bani. Vreau să fie clar: când cineva mă întreabă cu ce mă ocup, sunt producător muzical, sunt pianist, sunt chitarist, sunt chitarist basist, am o emisiune tv deci sunt şi moderator, sunt YouTuber şi merg si la spectacole alături de familia mea.

Am nişte părinţi minunaţi, care mi-au luat apărarea tot timpul. Mereu mi-au spus că sunt bine-venit în taraful din Clejani”, a declarat Fulgy.

Fulgy iese din nou la atac. „Manevre” din partea băieților lui Velea

Înainte de a fi internat la Spitalul de Psihiatrie ”Obregia”, din Capitală, unde a petrecut mai bine de două săptămâni, Fulgy a declarat presei că Alex Velea i-ar fi oferit droguri spre a le consuma. În prezent, Fulgy a declarat că a rămas fără permis de conducere, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal, ca urmare a unor manevre ale băieților de la studioul artistului.

„Eu sunt o persoană în care, dacă tragi o săgeată, mă răneşti şi e posibil să mă dezechilibrez. Toate lucrurile care mi s-au întâmplat în ultima vreme m-au afectat puternic şi nu am mai putut funcţiona la capacitate normală. Am fost atacat din multe părţi.

Cu Alex Velea nu vreau să mai am de-a face, nici el nu cred că mai vrea să aibă de-a face cu mine. Vreau să ne vedem fiecare de treaba lui, dar acolo s-au consumat substanţe interzise, să fie clar. Eu am rămas fără permis, eram cu doi inşi de-ai lui în maşină şi am impresia că ei mi-au făcut manevre.

Fix după ce am plecat de la Velea, mă opreşte Poliţia. Ăia mă roagă: Du-ne şi pe noi acasă. Eu am rămas fără permis, ei nu au păţit nimic. Înregistrările sunt la Poliţie, alea originale cu toate discuţiile din casă, cum s-a întâmplat de la început până la sfârşit. N-o să aveţi niciodată acces la ele, pentru că trăim într-o mafie. România este o mafie", a declarat fiul Clejanilor pentru Antena Stars.

Ne puteți urmări și pe Google News