Astfel, Manole Dan Constantin Fulgeraș a prezentat scuze părinților şi recunoaşte că a fost la un pas să le ia viaţa. De asemenea, el lasă de înţeles că o fostă iubită a rămas fără pisică din cauza comportamentului pe care l-a avut după ce consumase droguri.

Fulgy se pare că a luat viața sărmanului animal. Nu a oferit detalii dacă accidental sau nu, dar privind comportamentul din ultima perioadă, precum și mărturia sa, fiecare poate să tragă singur concluziile.

Tânărul externat recent dintr-o clinică de reabilitare a vrut să se împace şi cu românii care i-au urmărit ieşirile în decor. Totodată, fiul artiştilor din Clejani a simţit nevoia să se reabilizete şi în faţa lui Dumnezeu, căruia i-a mulţumit că l-a adus pe drumul cel bun.

În final, Fulgy a promis că la cei 23 de ani şi după o perioadă foarte agitată din cauza consumului de droguri, a realizat în sfârşit că trebuie să lupte cu dependenţa.

Fulgy: Am fost la un mic pas de a le lua viața

„În primul rând, îmi cer scuze public părinților mei și regret faptul că am fost la un mic pas de a le lua viața în urmă cu ceva timp din cauza consumului meu abuziv de droguri din vremea respectivă, atunci când am fost internat pentru prima oară la spital, ajutat de familia mea.

Deși eu le-am greșit, ei tot m-au iubit, m-au ajutat și m-au sprijinit. Drogurile îți distrug viața, familia, tot ce ai mai drag și scump. Aș vrea să îmi cer scuze tot în mod public întregii națiuni românești pentru că am mințit, negat că nu sunt drogat într-o emisiune televizată la care am participat în trecut.

„Aș vrea să îmi cer scuze fostei mele partenere de viață”

Aș vrea să îmi cer scuze fostei mele partenere de viață pentru că a pierdut un animăluț scump, inofensiv și drag (pisica) tot din cauza consumului meu abuziv de droguri într-un scurt moment de nervi, fără discernământ din cauza nenorocitelor de droguri.

Iar nu în ultimul rând, aș vrea să îmi cer iertare în fața lui Dumnezeu că am păcătuit și să îi mulțumesc că m-a adus pe drumul cel bun cu ajutorul iubirii familiei mele dragi și surorii mele scumpe. Pe final, aș vrea să promit că voi lupta toată viața mea cu această boală a secolului XXI – drogurile – și că voi fi un exemplu de urmat prin lucrurile frumoase pe care urmează să le fac, arăt, spun, demonstrez”, se arată în mesajul postat de Fulgy pe YouTube.

Această reacţie vine după scandalul provocat de rebelul din Clejani în weekend, când ce i-a făcut Fulgy lui Ioniţă de la Clejani a depăşit orice limită. De asemenea, în urmă cu patru zile, el a stârnit din nou îngrijorarea părinţilor din cauza unui mesaj ciudat postat pe rețelele de socializare.