Frica păzește pepenii. Covid-19 îi împacă de republicani cu democrații
- Tudor Borcea
- 14 martie 2020, 14:55
Camera Reprezentanților a aprobat sâmbătă, cu o largă majoritate , un pachet de măsuri care vizează atenuarea impactului coronavirusului asupra economiei americane.
Cu cuțitele scoase, în plină campanie prezidențială, republicanii și democrații au reușit în sfârșit să se înțeleagă, așa cum i-a încurajat președintele Donald Trump.
Adoptat cu 363 voturi contra 40 de Camera Reprezentanților, controlată de democrați, textul care stipulează acest pachet de măsuri trebuie să fie acum examinat de Senat, unde există majoritate republicană.
„Suntem mândri că am ajuns la un acord cu administrația menit să rezolve provocări majore” a transmis președinta democrată a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, grupului său parlamentar.
Potrivit lui Pelosi, textul oferă „depistare gratuită pentru orice persoană care are nevoie să fie testată pentru Covid-19, inclusiv pentru cei care nu au asigurare”, precum și un concediu medical de urgență, de „două săptămâni și până la trei luni”, din motive familiale sau medicale.
Statele Unite nu au un sistem universal de acoperire a sănătății și milioane de americani nu sunt asigurați, în timp ce concediul medical plătit este disponibil decât unei minorități de angajați, mulți din aceștia fiind plătiți la oră.
Acest lucru face ca societatea americană să fie mai vulnerabilă la epidemie, multe persoane nefiind în măsură să înceteze munca pentru a rămâne acasă.
Proiectul de lege oferă, de asemenea, un acces mai ușor la asigurările de șomaj și bonuri alimentare, în special pentru copiii privați de școală pentru a evita răspândirea coronavirus și eliberează fonduri federale pentru a finanța programul „Medicaid”, care acoperă sănătatea americanilor cu venituri mici.