Fostul șef al Mossad, dezvăluiri explozive. Cât de implicat a fost serviciul israelian în atacurile contra Iran

Fostul șef al Mossad, dezvăluiri explozive. Cât de implicat a fost serviciul israelian în atacurile contra Iran

Fostul șef al serviciului secret israelian, Mossad, Yossi Cohen, face dezvăluiri despre operațiunile pe care le-a coordonat împotriva Iranului.

La o săptămână după ce s-a retras de la conducerea temutului serviciu de informații, Yossi Cohen a acordat un interviu pentru o televiziune din Israel. Cu acest prilej, în fața jurnalistei Ilan Dayan, fostul șef al spionajului din Israel a dat detalii despre mai multe operațiuni împotriva statului Iran, în care au fost implicați lucrători din cadrul Mossad.

Între acestea au fost furtul mai multor documente despre programul nuclear dezvoltat de Teheran, asasinarea unui om de știință și sabotarea instalațiilor nucleare de la Natanz, după cum relatează presa internațională.

Yossi Cohen a avut un mandat de cinci ani şi jumătate în frunte spionajului israelian, în timpul guvernării conduse de premierul Benjamin Netanyahu. De altfel, de-a lungul timpului, relația sa cu premierul Netanyahu a stârnit numeroase controverse și a ridicat multe semne de întrebare.

Furtul arhivei programului nuclear al Iranului

Fostul șef al Mossad a relatat pe larg operațiunea prin care o echipă de agenți au furat câteva mii de documente legate de programul nuclear Iranian. Acestea se aflau într-un depozit din Teheran care a fost spart în noaptea de 31 ianuarie 2018.

Yossi Cohen a povestit cum a condus operaţiunea de la comandamentul central al Mossadului din Tel Aviv. Potrivit spuselor sale, furtul era pregătit de aproximativ doi ani.

„Am înţeles că depozitau în secretat informaţii despre programul nuclear - lucruri pe care noi nu le ştiam. Am decis că trebuie să vedem că ne plănuiesc iranienii şi le-am spus oamenilor mei să se pregătească să livreze acasă acest lucru”, a spus Cohen.

Se pare că în cadrul operațiunii au fost implicaţi 20 de agenţi ai Mossadului, însă nici unul nu era de naționalitate israeliană.

Spargerea a fost pregătită într-o replica a depozitului, ridicată în baza informațiilor culese de la fața locului. Cohen a explicat că erau conştienţi că agenții au avut la dispoziție șapte ore după intrarea în depozit ca să sorteze și să fure documentele.

Cum au fost furate documentele iraniene

Echipa de pe teren a neutralizat alarmele, a scos uşile depozitului şi ar fi deschis 32 de seifuri în care se aflau documentele. Din depozit au fost sustrase în jur de 50.000 de documente care au fost încărcate într-un camion. În același timp, Mossad a folosit alte camioane ca momeală pentru a-i deruta pe iranienii care îi urmăreau.  Cele 50.000 de documente şi 163 de discuri cu informații au fost scoase de agenţii Mossadului le-au din Iran pe uscat.

Cohen a explicat că iranieni ştiau de dimineaţă că depozitul fusese golit şi blocaseră toate punctele de ieşire din ţară.

„Ştiam că ne vor urmări. Tocmai le luasem cele mai importante secrete”, a spus acesta.

De teamă că agenţii nu vor reuşi să părăsească Iranul cu toată arhiva, majoritatea au fost digitalizate rapid şi trimise în grabă la Tel Aviv.

Cohen a precizat că toţi agenţii implicaţi sunt în viaţă, doar că unii au fost scoși definitiv din Iran.

Operaţiunea de la Natanz

Mult mai puțin vorbăreț a fost șeful Mossad în legătură cu alte operațiuni ale agenților secreți, precum cea de la Natanz.

Două explozii uriașe care au avut loc în 2020 la facilităţile nucleare iraniene din localitatea respectivă. Iar responsabilitatea pentru acestea a fost pusă pe seama Mossad. O cantitate foarte mare de explozibil a fost introdusă în platforma de marmură folosită pentru echilibrarea centrifugelor centralei nucleare.

Explozibilul a fost introdus în fundațiile de marmură înainte de a fi montate în centrală. Astfel, în timp ce instalau fundația de marmură pe care urma să fie amplate centrifugele, lucrătorii iranieni habar nu aveau că sunt pline cu explozibil.

Yossi Cohen a evitat să dea detalii despre operațiune și s-a limitat să spună că este familiar cu diferitele centrale nucleare ale Iranului și i-a propus jurnalistei să o ducă într-o vizită, dacă situația o va permite, la Natanz. Remarca a dus la următoarea conversaţie între Cohen şi Dayan:

„Nu mai arată cum arătau?”, îl întreabă Dayan.

„Într-adevăr”, a spus Cohen.

„Doar dacă nu le-au reparat”, a remarcat Dayan.

„Nu mai arată cum obişnuiau să arate”, a insistat Cohen.

Cohen nu a confirmat, totuşi, în mod explicit responsabilitate israeliană pentru sabotajul de la Natanz.

Asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh

În legătură cu asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh, omul de ştiinţă considerat părintele programului nuclear iranian, Cohen a declarat doar că era supravegheat de Mossad de mai mulţi ani. Mohsen Fakhrizadeh a fost asasinat lângă Teheran în noiembrie 2020. Cohen a precizat că agenții serviciului au fost în apropierea sa înainte de luna noiembrie a anului trecut.

„Fakhrizadeh ne-a tulburat mai ales din punctul de vedere al ştiinţei, al cunoaşterii, al oamenilor de ştiinţă din programul militar nuclear al Iranului”, a spus Cohen, adăugând că din acest motiv „a fost o ţintă a serviciului de spionaj pentru mulţi ani”.

Relațiile cu Benjamin Netanyahu

Fostul şef al spionajului israelian nu a confirmat în mod explicit că agenții israelieni ar fi fost autorii asasinatului. Însă puțini mai sunt cei care se îndolesc de implicarea Mossadului.

În același interviu, Cohen a atins și subiectul relației sale cu Benjamin Netanyahu. El a ținut să-l pună într-o lumină bună pe premierul încă în funcție, amintind de eforturile pe care le-a făcut pentru securitatea naţională. Benjamin Netanyahu se pregăteşte să fie înlocuit după 12 ani în frunte executivului israelian.

„Sunt conştient că plătesc un preţ pentru relaţiile mele apropiate cu Netanyahu şi că relaţia de încredere pe care o am cu premierul e foarte utilă pentru operaţiunile Mossadului şi dezvoltarea sa (n.red. - a serviciului de spionaj)”, a spus Cohen.

נשיא המדינה ראובן רובי ריבלין טקס מצטייני המוסד והדלקת נר שני של חנוכה במשכן הנשיא בצילום עם ראש הממשלה בנימין נתניהו וראש המוסד יוסי כהן Photo by Kobi Gideon / GPO

Ne puteți urmări și pe Google News