Fostul primar Pendiuc rămâne în arest, fiica sa plecă la Cannes

Fostul primar Pendiuc rămâne în arest, fiica sa plecă la Cannes

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins contestaţia primarului suspendat al municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, faţă de prelungirea arestării preventive, instanţa admiţând, în schimb, cererea formulată de fiica edilului, Emanuela Pendiuc, de a părăsi pentru 13 zile teritoriul României pentru a participa la Festivalul de Film de la Cannes.

Judecătorii au decis că Emanuela Pendiuc, aflată sub control judiciar, poate părăsi teritoriul României între 12 şi 25 mai. În cazul lui Tudor Pendiuc, instanţa a menţinut decizia Tribunalului Bucureşti din 9 aprilie, de a respinge cererea de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

Se duce la Cannes

Tudor Pendiuc a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie 2014, într-un dosar în care este cercetat pentru corupţie în legătură cu încheierea unui contract nelegal privind transportul public local. Tot de la acea dată, Emanuela Pendiuc, realizator de emisiuni la postul public de televiziune, a fost pusă sub control judiciar.

Primarul suspendat al municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 20 martie, fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Alți inculpați

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Emanuela Pendiuc, acuzată de complicitate la luare de mită şi spălare de bani; omul de afaceri Valentin Vişoiu, acţionar la CNCD SA, SC Conarg SA, Conarg Real Estate SRL; Constantin Scarlat şi Gheorghe Văsîi, reprezentanţi ai SC Girexim Universal SA şi SC CNCD SA.

De asemenea, au fost trimişi în judecată Ion Constantin, consilier al primarului Pendiuc şi membru al Comisiei de evaluare a ofertelor din Primăria Piteşti, Aurelian Robert Roman, Vasile Manuel Rotaru şi Elena Berinde, directori generali, respectiv director economic în cadrul SC Publitrans 2000 SA; Emilian Nechita, director executiv al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Piteşti şi preşedinte al Comisiei de evaluare; Corina Lucia Ivan, Serviciu Unitate Monitorizare Servicii Publice; Doru Petriea, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DNA; Mihai Petriea şi Elena Carmen Lis.

Primăria Municipiului Piteşti s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de 28.556.450 lei (peste 6,3 milioane euro)