Fondul de garantare va fi înfiinţat în acest an

Fondul de garantare va fi înfiinţat în acest an

Fondul de garantare a pensiilor private va începe să funcţioneze până la finele acestui an, potrivit preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Din acest fond urmează să fie acoperite contribuţiile la fondurile de pensii care ar ajunge în situaţia să nu mai poată acoperi nici măcar valoarea acestora. Potrivit legii, fondurile de pensii nu pot da faliment, ci numai administratorii acestora. Fondul este alimentat din banii administratorilor de fonduri de pensii.

Primele contribuţii urmează să fie în valoare de 1% din capitalul social al fondurilor, a declarat Oancea, prezent la un seminar organizat de Mediafax pe tema pensiilor. Apoi, administratorii urmează să contribuie la fond cu un procent din valoarea activelor nete administrate, valoarea acestuia urmând să fie stabilită de specialiştii Comisiei. Lupta pe randamentul minim Garantarea unui randament minim la fondurile de pensii autorizate pe Pilonul II ar fi o suprareglementare, a declarat, ieri, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian. „A porni din start cu reglementări suplimentare, fără să existe idei despre deficienţe, mi se pare o greşeală. Să lăsăm piaţa să funcţioneze“, a spus Vosganian. În acelaşi timp, şeful CSSPP a afirmat că o eventuală modificare a legilor care reglementează pensiile private ar trebui făcută după ce acestea vor funcţiona o perioadă de timp şi nu la presiunea unor entităţi. LEGISLAŢIE În curând... liber la fuziuni CSSPP mai pregăteşte şi proiectul de act normativ care va permite preluarea participanţilor la un fond de pensii de către un alt fond. În piaţă se discută deja pe marginea potenţialelor fuziuni. Potrivit unor surse din piaţă, Aviva se uită la fondurile de pensii care sunt de vânzare.

„Şi cel care transferă (n.r. - îţi vinde portofoliul) şi cel care preia vor trebui să informeze participanţii“, a explicat Oancea. El a adăugat că participanţii fondurilor vor avea la dispoziţie trei luni pentru a se transfera la alte fonduri fără a plăti comisionul de transfer.

Ne puteți urmări și pe Google News