Foc de artificii și artiști de renume în Parcul Lumea Copiilor
- Cristian Tănase
- 27 iunie 2019, 02:01
În perioada 28-30 iunie, în Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4 al Capitalei, vor avea loc zilele sectorului.
A treia ediție a zilelor Sectorului 4 va aduce și peste 30 de expozanți din toate colțurile țării, care vă vor da întâlnire într-un târg gastronomic, unde veți putea gusta din bucatele tradiționale românești: brânză de burduf, cârnați, sarmale și multe alte delicatese.
Peste 500 de persoane sunt așteptate sâmbătă, 29 iunie, începând cu ora 9.00, pentru a participa la „Crosul Familiei”, deoarece „mișcarea este esențială pentru fiecare dintre noi. Câștigătorii vor primi tricouri, tablete și smartphone-uri”, declară organizatorii. Totodată, aceștia anunță că circulația rutieră pe bulevardul Alexandru Obregia - tronsonul cuprins între Fântâna Florilor și Turnu Măgurele, pe ambele sensuri, precum și pe străzile adiacente, va fi restricționată în intervalul orar 09:00 – 15:00. Zilele Sectorului 4 se vor încheia duminică cu un impresionant foc de artificii.
Târg pentru părinți la Romexpo
În perioada 28-30 iunie, în pavilionul B1 de la Romexpo, va avea loc Family Expo & Festival - primul târg de parenting adaptat nevoilor părinților din România. Veți putea participa la peste 30 de cursuri, evenimente și conferințe dedicate părinților, susținute de renumiți medici specialiști în parenting. Totodată nu vor lipsi nici domeniile pentru întreaga familie, de la sănătate, frumusețe, îngrijire, going out, jucării, fashion, până la sarcină și preconcepție.
Program pentru vizitatori:
Vineri, 28 iunie, între orele: 11.00 – 19.00
Sâmbătă, 29 iunie, între orele 09.00 – 19.00
Duminică, 30 iunie, între orele 09.00 – 17.00
Sibiu. Zilele Muzicale
Odată cu încheierea stagiunii, Filarmonica de Stat Sibiu dă startul concertelor estivale din cadrul celei de-a 16-a ediții a proiectului „Zilele Muzicale Româno-Americane”, care va avea loc până pe 30 iunie. Joi, 27 iunie, începând cu ora 19.00, la Sala Thalia, va avea loc un Recital cameral, iar duminică, 30 iunie, începând cu ora 20.00, în Piața Mare din Sibiu, va avea loc Concertul simfonic extraordinar „Symphonic Dances”.
Turda.Teatrul îți dă întâlnire în festival
În perioada 28 iunie – 07 iulie, va avea loc cea de-a 3-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Turda. În cele 10 zile, vor fi prezenți artiști din țară și din străinătate, în peste 100 de evenimente. „Libertatea de a alege” este tema de anul acesta, „care își propune o deschidere largă spre actul artistic, care ne oferă posibilitatea de a ne depăși limitele și constrângerile impuse de societate și de a găsi totodată noi forme de expresie artistică”, după cum spun organizatorii.
Parada plăcintelor în Herăstrău
De joi și până duminică, pofticioșii sunt așteptați la o defilare a gusturilor dintr-o altă parte a țării, pe marginea lacului Herăstrău, la Berăria H. Printre „vedetele” paradei de numără: boierească cu mere „de aur”, domnească cu brânză dulce de vacă, mioriță cu urdă și mărar, lichiu ardelenesc cu varză și vin, poale în brâu moldovenești cu brânză dulce și stafide și plăcintă americană cu mere, scorțișoară și cognac. Accesul la eveniment este liber.