Florin Zamfirescu a spus totul. Care este marea spaimă a actorului. „Iau vreo 18 pastile pe zi, sunt cam multe”

Florin Zamfirescu a spus totul. Care este marea spaimă a actorului. „Iau vreo 18 pastile pe zi, sunt cam multe” Florin Zamfirescu a recunoscut că nu vorbește foarte mult cu nepoții lui. Sursa: arhiva EVZ

Florin Zamfirescu are numeroase probleme de sănătate, dar spune că se simte norocos că o are alături pe actuala lui soție, medic de profesie. Actorul mărturisește însă că are două temeri majore în viață.

Marele actor Florin Zamfirescu, ajuns la 73 de ani, fost surprins cu un tort de ziua sa de nume și a glumit despre problemele de sănătate inerente vârstei.

Nu e nicio schimbare, decât când te ridici, când te așezi. Cânt te ridici din pat sau de pe un scaun, scârțâie pe la încheieturi balamalele. Nici măcar nu poți să le mai ungi, că eu am niște interdicții. De exemplu, tortul ăsta l-aș mânca tot dintr-o dată, dar am diabet. Nu am voie să beau alcool. Am o nevastă doctoriță și de asta sunt foarte bolnava declarat Florin Zamfirescu la Antena Stars.

Se teme pentru copii și nepoți

Chiar dacă nu s-a considerat niciodată un om fricos sau care să pună răul înainte. Florin Zamfirescu recunoaște că are unele temeri, referitoare la finalul vieții, dar și la războiul care nu este departe de România. Spune că nu se teme neapărat pentru el, ci pentru copiii și nepoții săi.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Mi-e frică de război, mi-e frică de trecerea în moarte, adică momentele alea finale când vezi cum se chinuie un om, cum suferă, cum stă pe patul de spital luni, poate chiar și ani. De asta mi-e frică. În general nu sunt prea fricos. Mi-e frică de ce se întâmplă în lume acum și nu pentru mine, mi-e frică pentru copii, pentru nepoți”a mărturisit marele actor, potrivit sursei citate.

Fericit alături de soție

Actorul recunoaște că se confruntă cu multe probleme de sănătate, dar spune este norocos că a întâlnit-o pe actuala lui soție Daciana. „Eu spun că sunt foarte norocos. Regretul meu e că nu am întâlnit-o pe Daciana cu 20 de ani înainte. Eu știu demult că nu e nimic întâmplător! Domne, nu e nimic întâmplător.

Daciana este medic de familie. Ea are grijă de mine. Iau vreo 18 pastile pe zi, sunt cam multe, dar dacă nu le iau o săptămână, mor! Aşa mi-a spus doctorul. Am de toate: tensiune oscilantă care mi-a făcut fisura de aortă și care m-a pus în pericol grav. Puteam să mor. Era așa, pe muchie! Deci, tensiunea oscilantă pe care trebuie să o țin în frâu pentru că nu se mai poate vindeca. Am diabet gradul II. Am avut cândva, când eram rector, un atac de panică foarte grav. M-a adus în situația de a lua zilnic, pe viață, o anume pastilă ca să mă simt normal, să fiu normal“, a declarat în trecut Florin Zamfirescu.