Armani, Lagerfeld și Lexus joacă un rol important la ceremonia pregătită pentru Prințul Albert și Charlene Wittstock
Marele eveniment a început joi seară, cu un concert pe care formaţia Eagles (celebră pentru hit-ul “Hotel California”) l-a susţinut pentru miri şi alţi 15.000 de invitaţi pe stadionul de fotbal Louis II din Monte Carlo. De asemenea, dincolo de cele trei zile de evenimente, se aşteaptă ca în urma căsătoriei să fie asigurată succesiunea la tronul Principatului. Charlene Wittstock declara de curând presei că iubeşte copiii şi că, după cinci ani în care a învăţat tot ce se putea despre protocol şi obiceiuri princiare, acum se simte pregătită de a-şi asuma rolul care îi va reveni în urma mariajului cu Prinţul Albert. Opulență cu precedent Fără a beneficia de o mediatizare la fel de puternică, aşa cum s-a întâmplat în cazul nunţii regale britanice care, deşi nu a fost considerată de Palatul Buckingham “de interes naţional”, a fost clasificată drept nunta anului, evenimentul de la Monaco, care culminează mâine cu căsătoria religioasă – căsătoria civilă are loc azi, în Sala Tronului din palatul princiar - a reuşit să aducă pe Riviera nu mai puţin de 200.000 de turişti doritori să participe la marele eveniment. Iar pentru că de data aceasta evenimentul este de interes naţional, casa regală de Monaco nu a avut nicio reţinere în a cheltui pentru reuşita celor trei zile de sărbătoare. Opulenţa evidentă chiar şi pe străzile din Monaco şi care nu a mai fost văzută din 1956, de la nunta Prinţului Rainier III cu frumoasa actriţă Grace Kelly, a costat Principatul aproximativ 45 de milioane de lire sterline, estimează presa internaţională. Eveniment de clasă, dar mai monden şi mai comercial decât cel de la Londra
Prinţul Albert şi aleasa lui sunt fideli mărcilor, aşa că marile branduri s-au luptat pentru vizibilitate la nunta lor. Iar cei doi miri au ales din ce este mai bun: Lexus lansează cu această ocazie o nouă limuzină, automobil hibrid construit special pentru eveniment şi îi va purta pe miri pe Riviera, imediat după slujba religioasă, Giorgio Armani a creat rochia de mireasă, Karl Lagerfeld costumul de mire, iar Hotel de Paris se ocupă de găzduirea şi de preparatele culinare ce vor face deliciul oaspeţilor.