Finul milionarului Vlad Plahotniuc, arestat. Dorin Damir spunea că e agent sub acoperire

Finul milionarului Vlad Plahotniuc, arestat. Dorin Damir spunea că e agent sub acoperire

Dorin Damir, finul milionarului moldovean Vlad Plahotniuc, a fost arestat luni dimineaţa la Chișinău, în urma unei operaţiuni coordonate de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOSC) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS).

Dorin Damir este cosiderat unul dintre locotenenții oligarhului care în ultimii ani în care a deținut puterea totală în Republica Moldova. El este acuzat de fals și dublă identitate prin complicitatea organelor statului.

În cadrul aceleiaşi operaţiuni, a fost reținut și șeful Inspectoratului de Politie al municipiului Bălți, Valeriu Cojocaru, dar și un inspector din cadrul Poliției de Frontieră. Surse din Procuratură au declarat pentru anticoruptie.md că Valeriu Cojocaru l-ar fi angajat fictiv pe Dorin Damir în calitate de agent sub acoperire. Astfel, celui aflat în centrul atenţiei i-a fost oferită o altă identitate.

Dorin a profitat la maximum de situaţie şi s-ar fi folosit de cea de a doua identitate pentru a trece frontiera. În acest dosar penal există cinci capete de acuzare: abuz în serviciu, delapidarea averii statului, trecerea ilegală a frontierei de stat, divulgarea secretului de stat și fals în acte publice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Poveste cu iz de spionaj în Republica Moldova

Au fost organizate şi percheziții la domiciliile celor reținuți şi la birourile de serviciu ale acestora. De asemenea, au fost controlate automobilele mai multor persoane. Cei menţionaţi au fost reținuți pentru 72 de ore.

„Acțiunile procesuale vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne”, se arată în comunicatul Procuraturii Generale.

Dorin Damir este șeful șeful asociației FEA (Fighting & Entertainment Association) și a fost acuzat de implicare în activități ilegale sub coordonarea lui Plahotniuc. Altfel, readucem în discuţie că Igor Dodon și Vlad Plahotniuc sunt urmăriți penal şi acuzaţi că au fraudat Republica Moldova cu 14,5 milioane de dolari.

În acest context, nu a mai mirat pe nimeni de ce preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a retras ”Ordinul Republicii” care i-a fost acordat lui  Vlad Plahotniuc.

Oligarhul Vlad Plahotniuc (stânga), alături cu kickboxerul și fostul deputat Constantin Țuțu (centru) și de Dorin Damir (dreapta) în cadrul unei gale K1 la Chișinău