A participat la cea mai importantă bătălie câştigată de armata română. Ba chiar a condus cea mai importantă bătălie. Şi-a dat viaţa acolo, alături de soldaţii săi. Ioan Coravu este eroul mai puţin cunoscut din Primul Război Mondial, care își doarme somnul de veci la Mausoleul de la Mărăşeşti, alături de camarazii săi.

Tanarul Coravu a fost ofițer de infanterie, în Regimentul III Dâmbovița nr. 22, în garnizoana Târgoviște, în primele decade ale sec XX. A activat ca instructor, adică comandant de pluton, echivalentul unei clase, în Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu, cu gradul de locotenent. Este prezentat în monografiile acestui liceu, dar și în materialele memorialistice.

La începutul primului război mondial a revenit la comanda companiei a IX-a din Regimentul 22 Dâmbovița, cu care a luptat în August 1916 trecând munții în Ardeal și apoi în retragerea din zona Muscel.

Evenimentele din acea perioada au fost evocate chiar și de Camil Petrescu în vol. al II-lea al romanului „Ultima noapte de dragoste, prima noapte de razboi”.

Armată dotată după ultimele tendințe

Armata română din primăvara anului 1917 era radical schimbată față de cea din toamna anului 1916. Fusese dotată cu echipament modern, iar soldații erau bine instruiți în legătură cu noile tehnologii.  Armata a II-a română beneficia de o serie de noi tehnici ale războiului modern: Grupul 1 aeronautic cu 3 escadrile, un batalion de pionieri, subunități de transmisiuni și nu lipseau nici mașinile blindate, folosite în premieră.

În plus, celebrul discurs al regelui Ferdinand referitor la reformele agrară și electorală și noile înzestrări ale armatei au favorizat un moral bun pentru soldatul român. Astfel, soldatul român nu avea doar un scop pentru care să lupte, ci și posibilitatea concretă de a atinge acest scop, întrucât el se putea măsura cu inamicul, din punctul de vedere al dotării cu armament. Ofensiva de la Mărăști nu a vizat exclusiv elemente de strategie militară, ci a reprezentat și un important moment de întărire a moralului ostașului român. Acesta trebuia, așa cum s-a și întâmplat, să vadă pentru prima dată ostașul german bătând în retragere.

Bătălia

Misiunea căpitanului Ion Coravu a fost să ocupe cu 2 companii satul Mărăști, asigirând astfel pătrunderea efectuată de trupele române împotriva trupelor austro-ungare.

La data de 24/11 iulie ora 3.45 din noapte începe atacul de infanterie. Diviziile 3, 1 și părți din Divizia 6 infanterie aveau ca obiectiv cucerirea satului Mărăști, bombardat de artilerie în zilele precedente. Este de menționat că localitatea ce a dat numele bătăliei fusese fortificată de inamic în urma unor lucrări genistice. La ora 6.30, după intense lupte, satul Mărăști a fost cucerit. Artileria a continuat tragerea, iar infanteria și-a reluat înaintarea.

După alte trei ore, a fost cucerit și dealul Teiușul, însă tânărul Coravu cade la datorie. Avea 21 de ani. În cartea „Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1919”, Constantin Kiriţescu scria:

„În seara zilei de 27 iulie, aproape de miezul nopţii, toate crestele erau în mâna românilor. Două companii din Regimentul 22, rătăcite de o călăuză trădătoare, sunt vârâte într-o râpă, în mijlocul unor puternice poziţii duşmane bine întărite. Dar comandantul lor e căpitanul Coravu, cuceritorul satului Mărăşti. El se aşeză în fruntea celor două companii şi porneşte la asaltul dealului Teiului, cu cel dintâi val de asalt, cu câte o grenadă în fiecare mână şi cu buzunarele pline. Soldaţii celor două companii sunt decimaţi de focurile încrucişate ale duşmanului. Coravu cade ciuruit de gloanţe, lăsând nepieritoare amintirea unui adevărat erou, fericită îmbinare de înălţător idealism, de cultură solidă şi de avânt dispreţuitor de moarte”[3].

118 dintre soldații săi au fost uciși în acea seară. Coravu a fost înaintat post-mortem la gradul de maior.

Un episod interesant îl reprezintă aici capturarea unui tun de 105 mm ce a fost rapid întors spre inamic. În aceeași zi, rușii au reușit cucerirea dealului Momâia și satul Voloșcani. Prima zi a ofensivei a fost finalizată cu succes, singura excepție o reprezentau luptele pentru cucerirea dealului Încărcătoarea, unde trupe ale Diviziei 6 infanterie ducea o luptă de uzură, făcând față și unui important contraatac al germanilor.

În ziua următoare, comandantul german Friedrich von Gerok ia decizia retragerii.

Raportul bătăliei

Conform rapoartelor generalului Alexandru Averescu, consecințele ofensivei de la Mărăști și-au atins într-o mare măsură scopul. Pe lângă numeroasele pierderi cauzate inamicului, viitorul mareșal al României enunța:

„Moralul ofițerilor și trupei Armatei II române s-a ridicat foarte mult, căci pentru întâia oară după 11 luni de la intrarea României în război, ei au văzut că inamicul atacat fuge din fața lor, că el cedează terenul, că-i iau prizonieri, că-i capturează material (arme, mitraliere, tunuri).” (11)

Din punct de vedere național, fuseseră eliberate 30 de sate și s-au câștigat 500 de km², au fost capturați 3.000 de soldați austro-ungari și germani și cel puțin 60 de tunuri (12).

Memoria colectivă a evenimentului la fața locului a fost marcată de construcția unui mausoleu. Ideea construcției a apărut încă din anii războiului când, prin inițiativa unor ofițeri ai Armatei a II-a Române, s-au pus bazele „Societății Mărăști”. Piatra de temelie a mausoleului a fost așezată în data de 10 iunie 1928.

Victoria de la Mărăști este cea mai menţionată victorie din cărţile de istorie, este bătălia de aur a armatei române, cu care s-au lăudat toate regimurile care au condus destinele românilor.

Eroii, sărbătoriţi la „Centenar”

Guvernul României a aprobat derularea Programului Național al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial, planificat să se deruleze în perioada 2015-2019. Acest Program este în concordanță cu manifestările organizate de alte state europene cu prilejul marcării Centenarului Primului Război Mondial. În cadrul Programului Național se vor desfășura activități coordonate și unitare menite să omagieze eroii care și-au pierdut viața luptând pentru libertate, credință și întregirea neamului.