Mircea Negulescu, zis „Portocală”, și procurorul Savu Alfred din DNA Ploiești au măsluit probe și în dosarul lui Sebastian Ghiță legat de alegerile parlamentare din anul 2012, potrivit Antena 3.

Mihai Gâdea a prezentat, în exclusivitate, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, în film în care se poate auzi cum la DNA Ploiești în aceiași încăpere sunt aranjate de către cei doi procurori DNA și polițistul judiciar declarațiile luate de la cinci martori din dosarul lui Ghiță.

Sursa citată informează că cei doi foști procurori aranjau declarațiile martorilor. Aceste declarații erau folosite pentru a inventa situații nereale iar în înregistrările audio se poate auzi cum erau atribuite identități protejate care să permită așa-zișilor martori amenințați să mintă ceea ce își doresc procurorii și la cererea acestora în legătură cu lucruri pe care nici măcar nu le cunoșteau. Filmul se poate urmări AICI.

Martorii inventați au fost folosiți și în dosarul familiei Cosma și prin aceiași metodă li s-a acordat identitate falsă pentru a susține minciuni și fapte nereale. Mai mult, la cerera de arestare folosită împotriva șui Mircea Cosma s-au utilizat acest tip de declarații de martor protejat măsluite și inventate.

Totodată, martorii erau audiați cu identitate reală cât și cu identitate ascunsă în același dosar.

În înregistare se aude cum un martor protejat este audiat atât cu identitate reală cât și cu identitate ascunsă în același dosar de față cu alte cinci persoane pentru ca declarațiile să fie foarte bine sincronizare. În cel de-al doilea fișier audio se aude cum martorul încearcă să spună adevărul dar este forțat să mină iar declarația este consemnată cum își doresc cei doi procurori DNA.

În cea de a 3-a înregistare, procurorii DNA Savu și Negulescu ticluesc datele declaraților și antedatează date din dosar. Toate aceste lucruri au fost făcute încălcându-se legile penale cu scopul de a bloca posibilitatea celor încriminați pe nedrept să se poată apăra, conform Antena 3.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis definitiv joi ca fostul procuror Mircea Negulescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. El este acuzat că a falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase, în două dosare instrumentate pe vremea când era procuror la DNA Ploieşti, printre care şi dosarul „Tony Blair” (n.r.- fost premier al Marii Britanii).

Mircea Negulescu este acuzat că a falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase, în două dosare instrumentate pe vremea când era procuror la DNA Ploieşti, printre care şi dosarul „Tony Blair”, care îi vizează pe fostul deputat Sebastian Ghiţă şi fostul premier Victor Ponta.

Procurorii de la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie îl acuză pe Mircea Negulescu de săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă (6 infracţiuni), represiune nedreaptă (4 infracţiuni), instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participaţiei improprii, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, fals intelectual, abuz în serviciu (4 infracţiuni) şi constituirea unui grup infracţional.