Mesajul unui supraviețuitor de la Ferma Dacilor, după ce frații și tatăl său au murit în incendiu

Mesajul unui supraviețuitor de la Ferma Dacilor, după ce frații și tatăl său au murit în incendiuElectrica era la curent cu situația de alimentare de la Ferma Dacilor. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Opt persoane au murit în flăcările de la Ferma dacilor, printre care și un copil. Printre aceștia se află și o parte din familia Ene. Mama și fiul, ce au reușit să se salveze, au împărtășit un mesaj tulburător despre tragedia pe care au trăit-o.

Familia Ene a ales să-și petreacă Crăciunul în formula completă la Ferma Dacilor. Tatăl, mama și cei trei băieți au dorit să sărbătorească împreună.

Cu toate acestea, pentru tatăl celor trei băieți, pentru Luca, geamănul lui Matei, și pentru Petru, fratele cel mic, ziua de Crăciun s-a transformat într-un episod de neuitat.

Mesaj transmis de unul dintre supraviețuitorii de la Ferma Dacilor

Tatăl a încercat eroic să-și salveze familia din fața flăcărilor devastatoare. Pentru copiii și soția sa a fost un adevărat erou, dar nu a reușit să își ducă misiunea la bun sfârșit în întregime.

Atât el, unul dintre gemenii săi, și Petru, băiatul mai mic, au murit în furia incendiului. De pe patul de spital, fiul supraviețuitor a transmis un mesaj dureros pentru tatăl său.

„Tata, ai fost eroul meu, ești exemplu meu în viață, nu îmi vine să cred că ai plecat așa repede din viața mea, nu îmi văd viața fără tine .

Petru, te iubesc nespus de mult, ești frățiorul meu și mereu vei fii, ești puterea mea și sufletul meu”, a transmis Matei Ene pe rețelele sociale.

Petru Ene, copilul mort la Ferma Dacilor

Petru Ene, Ferma Dacilor. Sursa foto: Facebook

Fratele său geamăn s-a oprit în incendiu

Matei a scris câteva rânduri și pentru fratele său geamăn, Luca, menționând că nu înțelege de ce acesta s-a oprit în mijlocul flăcărilor, deși el i-a spus să-l urmeze.

„Luca, ești geamănul meu, te iubesc cel mai mult, o parte din mine a murit odată cu tine, ți am zis sa vii după mine, nu înțeleg de ce te ai oprit…

M-ați lăsat singur cu mama, o să am grijă de ea, vă promit. Sunteți familia mea și vă iubesc infinit, mi-aș fi dat viața pentru voi.

Drum lin către ceruri îngerii mei”, a mai scris tânărul pe Facebook.

Ferma Dacilor. Frații lui Matei erau sportivi

Petru, de numai 11 ani, avea un viitor strălucit în față. Era legitimat la clubul sportiv New Stars. În același timp, fratele său mai mare, Luca, în vârstă de 16 ani, era sportiv la CSA Steaua.

„Unul din cei doi care au fost și sunt la noi, la Academie, a reusit să fie salvat. Din păcate, fratele mai mic nu a fost în situațoa asta. Foarte cuminți, foarte serioși, cu pasiune pentru fotbal. Iubeau foarte mult fotbalul.

Înțeleg ca băiatul mare, care e la Alexandrescu, e în afara oricărui pericol, mama e și ea internata, nu știu de tragedie”, a declarat George Ogăraru, antrenor coordonator la Centrul de Copii și Juniori de la CSA Steaua.

Tragedia de la Ferma Dacilor

Pompieri, Ferma Dacilor. Sursa foto: ISU Prahova