Patronul de la Ferma Dacilor se teme că i se pregătește ceva. „Urmează să fiu arestat”
- Iulia Moraru
- 31 decembrie 2023, 10:01
Cornel Dinicu, proprietarul Ferma Dacilor, susține că o mână criminală stă în spatele incendiului devastator din săptămâna trecută, în urma căruia opt persoane, inclusiv fiul său, și-au pierdut viața. Într-un detaliat mesaj, el relatează evenimentele și dezvăluie cum a ajuns să conducă afacerea.
Proprietarul de la Ferma Dacilor spune că a ales să-și scrie partea de adevăr acum, deoarece a aflat că în zilele următoare va fi arestat.
Dinicu relatează că Ferma Dacilor a reprezentat visul său, construit în timp, și că obținerea autorizațiilor necesare a fost o provocare dificilă, dat fiind că nu dispunea de conexiuni politice.
Proprietarul Ferma Dacilor, primul mesaj după incendiul devastator
„Acestea sunt nopțile de priveghi ale fiului meu și am început să scriu pentru că n-am unde să-mi vărs durerea. N-am nici unde să spun adevărul. N-am nici prieteni în politică, nici în presă, nici susținerea de care se tot vorbește.
Am prieteni mulți și apropiați, dar nu din ăștia de care se tot aude.
Scriu pentru că am înțeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat și cum altfel o să mai pot să îmi spun povestea?!
Mesajul acesta e spovedania publică pe care nu mă așteptăm să o fac vreodată, e durerea unui tată care își îngroapă fiul, e durerea unui prieten care își îngroapă prietenii cei mai apropiați.
Condoleanțe familiior celor care au fost cu noi în acea noapte tragică.
E peste puterile mele să duc nenorocirea și toate lucrurile pe care le spuneți despre mine, dar măcar să fi încercat să vă povestesc”, a scris bărbatul.
Conform relatării sale, el era doar un tânăr care a părăsit Mizilul acum peste 30 de ani pentru București, având dorința de a-și îmbunătăți situația. Provenind dintr-o familie simplă cu 8 copii, opțiunile sale de găsire a unui loc de muncă erau extrem de limitate. Singurul avantaj pe care l-a avut la început a fost implicarea sa în sport.
Deși profesia de paznic sau gardă de corp nu era visul său, a fost nevoit să accepte aceste poziții pentru a supraviețui, dată fiind lipsa altor opțiuni viabile la acea vreme.
Pe măsură ce a acumulat mai multă experiență și și-a clarificat obiectivele, a avut oportunitatea de a ocupa și alte poziții de muncă. A investit într-un club și s-a întors la Mizil, vânzând proprietățile părinților săi pentru a dezvolta un hotel și o piscină.
Cum a apărut ideea afacerii
Cornel Dinicu dezvăluie că Ferma Dacilor a luat naștere dintr-o tragedie personală. Pierderea unui bun prieten la o vârstă fragedă, cauzată de intoxicația cu alimente de proastă calitate din comerț, l-a determinat să ia măsuri.
La aflarea rezultatelor analizelor care arătau că prietenul său a murit din cauza intoxicației alimentare, Dinicu a conceput ideea de a înființa o fermă care să producă lapte, ouă, carne, cârnați, brânză și să livreze aceste produse săptămânal către 500 de familii, oferindu-le astfel materie primă sănătoasă pentru mesele lor.
La acea vreme, terenul era foarte accesibil ca preț, astfel că Dinicu a achiziționat o mică parcelă din ceea ce avea să devină ulterior Ferma Dacilor. Inițial, intenționa să construiască un grajd și a încercat să obțină autorizații încă de la început.
Datorită lipsei unui istoric favorabil și a dificultăților financiare, obținerea autorizației a fost un proces îndelungat.
Documentele solicitate erau dificil de obținut, inclusiv un plan urbanistic zonal care a fost eliberat abia după 4 ani. Într-un control ulterior, s-a descoperit că avea construite cuști pentru iepuri (după cum sper că știți cum arată), iar autoritățile au cerut să le demoleze pentru a primi autorizația. Aceasta era, evident, o altă tactică pentru a întârzia procesul.
Proprietarul Ferma Dacilor recunoaște că are o reputație proastă
„De ce acum? Pentru că aud la nesfârșit că după înmormântarea copilului voi fi arestat pentru a se da un exemplu și pentru că nu-mi doresc ca oameni nevinovați să sufere alături de mine, oameni precum administratorul, acționari etc.
La durerea pe care o simt acum, nu contează ce se întâmplă cu mine, dar îmi doresc liniște pentru cei dragi, nu contează cât mă veți hăitui pe mine.
Mă numiți pe toate posturile interlop. Și din păcate, am o reputație proastă creată cu mulți ani în urmă care merge peste tot cu mine. Nu contează cât bine faci, contează doar greșelile pe care le faci. Nu pare să conteze nici că sunt achitat, nici care a fost adevărul la vremea respectivă.
Mulți dintre cei care aveți o opinie acum legată de activitatea mea de atunci, deși a avea o părere nu e echivalent cu a cunoaște ceva, nici nu erați născuți.
Dacă acum spun că atunci am fost condamnat pentru că trebuia? Că mi-am apărat un prieten bun împotriva clanurilor țigănești care aveau relații extraordinar de sus și eu eram doar un simplu pion? Că eram un nimeni care trebuia să pice ca să fie alții bine?
Pentru voi rămâne doar ce s-a consemnat. Eram tânăr, sportiv, puternic. Am plătit. Pare oricum că nu destul pentru că ștampila asta de cercetat în stare reținere nu dispare niciodată.
Cornel Dinicu nu se consideră un om bogat
Acesta este unul dintre motivele pentru care am vrut să îmi protejez familia și numele meu nu apare nicăieri în ceea ce privește proiectul Fermei.
Afacerea era pe numele lui Adrian Ristin, un prieten vechi și bun al familiei. Un om foarte apropiat.
Situația mea de familie este mai complicată, pentru că am 5 copii din 3 relații și pentru a nu crea favoritisme și tensiuni am decis ca firma să fie din punct de vedere juridic în administrația unui apropiat. Astfel, cine a vrut din familie bani, a trebuit să muncească, urmând ca pe viitor fiecare să primească ceva în funcție de implicarea avută.
Nici nu sunt, nici nu am fost un om bogat din punct de vedere financiar, sunt un om de la țară care a vrut să implementeze copiilor disciplina și conștiința că banii se fac prin muncă. Toată familia mea muncește la Fermă.
Ați spus că s-au spălat bani în pandemie, că Ferma a făcut profit.
S-au spălat sau s-a făcut profit? Că e o contradicție.
Eu am investit în acest proiect în timp tot, plus bani împrumutați, fără a lua ceva înapoi. Toate câștigurile se reinvesteau. Eu nu mi-am făcut case, nu am schimbat mașină după mașină, eu doar am încercat să îmi îndeplinesc un vis.
În pandemie am funcționat cu restricții ca toată lumea, iar mare parte din venituri au venit din livrări.
Împreună cu copiii mei am făcut personal livrări la domiciliu și mulțumim celor care au cumpărat că așa ne-am susținut. Am declarat veniturile și profiturile.
Motivul pentru care nu Ferma nu avea autorizație de construire
Nu înțeleg de ce conform presei e greșit că lumea venea să petreacă la Fermă. Sunt ceea ce în trecut numeam cârciumar. Eu îmi doream ca oamenii să vină la noi și să se simtă bine. Niciodată nu m-a interesat cine, ce funcție avea.
Încercam mereu să ne fidelizăm clienții prin metodele normale practicate de orice restaurant/pensiune/magazin.
Nu aveam autorizație de construire tocmai pentru că nu aveam relații bune cu politicul.
Am reușit intabularea clădirii prin instanță după o perioadă semnificativă. A fost nevoie să dau în judecată ca să ajungem în legalitate.
Am greșit pentru că am vrut să îmi îndeplinesc visul de a crea ceva unic în România în locul în care m-am născut și m-am încăpățânat să nu accept că nu se poate din partea celor care știu doar să pună piedică.
Nu sună plăcut, dar Ferma Dacilor a adus mai multă vizibilitate României decât toate târgurile Ministerului Turismului la un loc.
S-a înțeles că am intrat în legalitate prin instanță, și nici asta nu a fost simplu, bineînțeles.
De ce lipsea și autorizația ISU
Ferma s-a construit în timp. Întâi o fermă, apoi câteva locuri de cazare. Nu a fost de la început așa cum era în prezent. Necesitatea autorizărilor a venit pe parcurs pentru că la început noi aveam 12 locuri de cazare, respectiv 6 camere, iar până în 16 locuri această autorizație nu este necesară.
Când ne-am mărit am cerut autorizarea. De ce nu o aveam?
Pentru că eram în proces. Totul era nou, făcut cu firme specializate, ferma având hidranți interiori și exteriori, extinctoare, scări de exterior, lemnul era ignifugat, centrală antiincendiu, detectoare de fum, 4 bazine a câte 40 de tone de apă fiecare, mai exact 160 de tone de apă pregătită mereu pentru orice eventualitate. În fapt, toate măsurile de siguranță existau, mai puțin paratrăsnetul.
Mă gândeam că o să le auziți și la televizor că sigur s-a constatat prezența tuturor acestor măsuri.
Ce nu spune nimeni e că această nenorocire s-a întâmplat în casa mea, la petrecerea de Crăciun cu familia mea și musafirii mei.
Toți cei care au decedat nu erau clienți ai Fermei, erau familie și musafiri care au fost găzduiți în casa privată care nu avea nevoie de autorizații pentru că nu era destinată închirierii.
Deasupra camerelor de cazare de la parter destinate închirierii există o parte a clădirii cu intrare separată din interior și din exterior unde existau 4 camere și un living unde locuiam eu și familia mea și unde mai găzduiam prietenii când veneau în vizită.
După petrecerea de Crăciun musafirii au rămas peste noapte în acest spațiu, care nu era destinat publicului.
Proprietarul Ferma Dacilor vrea să afle cine i-a ucis familia
Nu știu ce urmează să se întâmple cu mine, dar tor trebuie să aflu cine mi-a ucis familia, apropiații!
Pentru mine, care nu am lipsit în nicio etapă a construcției Fermei este extrem de suspect modul în care aceasta a ars și rapiditatea cu care flăcările s-au extins.
Centrala antiincendiu, deși omologată, nu a funcționat. Probabil trebuie să mulțumim celor de la Electrica pentru scăderea tensiunii pe magistrală și penelor de curent frecvente în ciuda reclamațiilor depuse constant către ei.
În camere nu existau reșouri. Centrala pentru încălzire funcționa și nu se află în aceeași clădire cu cea care a ars.
Suntem o familie care vrea să muncească și a dovedit-o. Am crescut o afacere în România, am plătit taxe, nu mă dezic de ce am făcut dar birocrația se pare ca a învins iar..
Nu contează dacă faci, dacă îndeplinești condițiile, ci în final este despre funcționari, hârtii și birocrație. Eu aveam tot, mai puțin un paratrăsnet.
De ce cred că e o mână criminală?
Pentru ca eu sunt victima perfectă.
Trecutul meu mă face să nu fiu credibil indiferent ce aș spune acum, și indiferent care e adevărul..
Ce contează e doar ce spun autoritățile care au zis din prima zi ca exclud o astfel de Ipoteză..
Cum excluzi ceva dacă nu cercetezi?”, a încheiat Cornel Dinicu pe Facebook.