Asia. Sung O-hyun are 32 de ani. Și este un fel de recidivist deoarece în diferite momente ale vieții sale s-a retras, trăind într-o izolare deplină. Capitulând în fața „marii retrageri” - acel fenomen de dezertare din viața socială și emoțională care poartă numele, inventat în anii 1990 în Japonia, de hikikomori - pentru o perioadă de aproximativ trei ani. Prima sa experienţă de acest gen, aşa cum a povestit pentru CNN, a avut loc în gimnaziu, când timp de o lună nu a ieşit deloc din casă în vacanţele şcolare. La 27 de ani, după un eșec la locul de muncă, Sung s-a retras în ceea ce a perceput ca fiind singurul loc sigur din viața sa: camera lui.

"Am fost foarte dezamăgit de mine, am devenit extrem de deprimat și mi-am pierdut din nou încrederea în a lucra, așa că m-am închis în camera mea", a spus el. A urmat apoi o recuperare lentă şi revenirea la o viață socială cu ajutorul şederii într-o „casă comună”, reședințe în care tinerii sud-coreeni sunt însoțiți de specialişti într-un proces de revenire în societate.

Fenomenul hikikomori înspăimântă Asia

Acesta nu este un caz izolat. Dimpotrivă, fenomenul auto-încarcerarii în casă, de foarte multe ori în faţa ecranului unui calculator, continuă să se răspândescă. Potrivit unui studiu din 2019 dinaintea pandemiei, realizat de grupul de reflecție guvernamental Korea Institute for Health and Social Affairs, aproximativ 3% din populația Coreei de Sud cu vârsta cuprinsă între 19 și 34 de ani a trăit în izolare. În 2021, estimarea a crescut la 5%, ceea ce înseamnă 540.000 de tineri coreeni.

Din Japonia, care era considerată patria hikikomori-lor, fenomenul s-a răspândit, emigrând în alte părţi. Potrivit lui Paul Wong, profesor asociat la Universitatea din Hong Kong, doar în Hong Kong există până la 50.000 de hikikomori, majoritatea fiind elevi de gimnaziu și liceu.

Ah Mun se izolase în dormitorul lui din Hong Kong. Părinții și frații săi nu știau ce să facă, a explicat el. „La un moment dat au tăiat internetul, sperând că voi ieşi, dar nu a funcționat. După un timp începi să simți că a ieşi din casă este ceva cu adevărat înfricoșător și, cu cât trece timpul, cu atât devine mai greu să scapi din camera ta”, a spus Ah Mun. „Într-un final îmi doream să ies, dar nu îndrăzneam, nu mai aveam curajul să o fac”. A urmat întâlnirea cu serviciile sociale şi revenirea, cu încetinitorul, la viața în afara casei. Astăzi, Ah Mun îi ajută pe alți hikikomori să scape de izolarea autoimpusă. Chiar dacă circumstanțele și biografiile sunt diferite, „sentimentele sunt aceleași”.

Cât durează izolarea, în medie

Potrivit unor estimări, numărul acestora a ajuns la 1,5 milioane în zona cuprinsă între Hong Kong, Japonia și Coreea de Sud. Situația este deosebit de gravă mai ales în Japonia unde se estimează că 1,46 milioane de persoane cu vârstă de muncă aleg să trăiască izolați, refuzând să interacționeze cu societatea. Marea retragere îi afectează mai mult pe bărbați (60%) decât pe femei.

Cât durează în medie izolarea? 21,5% dintre subiecții între 15 și 39 de ani au declarat că au trăit în izolare între șase și 12 luni, în timp ce 17,4%, între trei și cinci ani.

„Fenomenul Hikikomori - scrie psihanalistul Laura Pigozzi - ne vorbește despre neliniștea fiecărui adolescent, retras sau nu, care privește pragul dintre viață și moarte sau, mai bine spus, acel flirt cu moartea care nu se mai manifestă prin testele de curaj de grup, ci sub forma unui examen solitar”. Dar, spre deosebire de ce se întâmpla în trecut, fenomenul de astăzi nu mai privește doar adolescența, care este cumva înghețată, prelungită, „eternalizată” tocmai prin alegerea tinerilor de a se retrage din viața socială. 21,5% dintre cei intervievați - cu vârste cuprinse între 15 și 39 de ani - au declarat că motivul izolării lor a fost pierderea locului de muncă.

(Articol de Luca Miele, Avvenire; Traducerea: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMANIA)