Analiştii de la revista britanică prezintă două alternative la criza din zona euro: dispariţia completă a monedei unice, cu toate consecinţele economice şi politice, sau un transfer fără precedent al bogăţiei în interiorul graniţelor europene, la care se adaugă o renunţare la suveranitate.

Liderii europeni vor să menţină intactă zona euro, cu excepţia Greciei, care se gândeşte la o eventuală ieşire, dar creditorii nordici, în frunte cu Germania, nu vor să plătească suficient de mult pentru a asigura supravieţuirea monedei unice, iar statele din sud s-au săturat ca alţii să le spună lor cum să-şi trăiască viaţa.

În opinia economiştilor, ieşirea din criză este un test pentru integrarea europeană, dar mai ales pentru Germania. Cancelarul Angela Merkel susţine, cu încăpăţânare, că ameninţarea cu falimentul euro este necesară pentru a menţine guvernele pe calea reformelor. Dar acest "şantaj economic" riscă să erodeze încrederea în viitorul euro, să ridice costurile unui eventual ajutor acordat unui stat european şi să grăbească un colaps, pe care oficialul german spune că vrea să-l evite. Până la urmă, varianta pentru care va opta Europa va fi hotărâtă, de fapt, la Berlin.

Pentru majoritatea europenilor, proiectul comun privind moneda unică înseamnă dificultăţi financiare şi austeritate. Tratatul de la Lisabona, ca şi cel de dinainte, au fost respinse în trei din şase referendumuri, iar alte 10 guverne nu au mai organizat un referendum pe această temă, pentru a evita eşecul. De aceea, o variantă acceptabilă este considerată împărţirea, limitată, a dificultăţilor financiare şi o concesie asupra suveranităţii. Astfel, zona euro ar avea nevoie de un sistem regional care să supravegheze băncile (recapitalizarea, asigurarea depozitelor şi regulamentele), iar guvernele să reducă povara fiscalităţii cu o mutualizare a datoriei.

Fără graniţe financiare

Politicienii nu ar mai putea forţa băncile să sprijine companiile naţionale sau să cumpere obligaţiuni de stat. Băncile n-ar mai fi spaniole sau germane, ci europene, parte a unei economii în care uniunea monetară a desfiinţat deja frontierele naţionale.

Este un plan pe termen lung, pe care experţii îl consideră mai puţin costisitor decât destrămarea zonei euro. Rămâne de văzut dacă nemţii şi olandezii pot fi solidari cu italienii şi spaniolii. Ar fi şi în interesul lor, spun analiştii.