Ţinutele de lux i-au jucat festa? Primarul de Chişinău a demis-o pe adjuncta sa

Ţinutele de lux i-au jucat festa? Primarul de Chişinău a demis-o pe adjuncta saIrina Gutnic/ Sursa foto: reţele de socializare

Republica Moldova. Irina Gutnic a fost demisă luni, 11 mai, din funcţia de viceprimar al municipiului Chişinău, printr-un ordin semnat de primarul Ion Ceban.

Edilul nu şi-a explicat decizia, dar mai multe surse din Primăria Chişinău susţin că că ar fi din cauza luxului şi opulenţei afişate de Irina Gutnic. Fapt pentru care a ajuns în atenţia presei, dar şi a Autorităţii Naţionale de Integritate.

Irina Gutnic a fost numită în funcția de viceprimar al capitalei în data de 19 octombrie 2022. Anterior a ocupat funcția de directoare a societății pe acțiuni „Apa-Canal Chișinău”.

Anunţul sec făcut de primarul Ion Ceban

Ion Ceban a făcut anunţul privin demiterea lui Gutnic pe Facebook.

„Astăzi am semnat dispoziția de revocare din funcție a viceprimarului, Irina Gutnic. Cu încetarea exercitării atribuțiilor delegate", a scris primarul pe pagina sa de Facebook, fără ca să ofere detalii.

Deasemnea, nu este cunoscut faptul dacă Irina Gutnic va fi transferată la un alt loc de muncă.

Nici Irina Gutnic nu a comentat demisia sa.

Fana celor mai costisitoare branduri

O investigație jurnalistică realizată de TV8, dezvăluia că Irina Gutnic poartă ţinute de la cele mai costisitoare branduri, preţul cărora depăşesc cu mult salariul de viceprimar.

De exemplu,  la un eveniment de fashion din primăvara anului 2025, viceprimarul Irina Gutnic a apărut într-o ținută alb-negru, frumos asortată cu botine și o geantă în aceleași culori. „Rochia funcționarei pare să fie din colecția luxosului brand de haine Carolina Herrera și costă aproape 2.400 de dolari. Geanta care însoțește ținuta este o piesă a faimosului Dior și valorează alte 3.000 de dolari”, estimează jurnaliștii.

Autorii anchetei mai scriau că botinele funcţionarei poartă semnătura prestigiosului brand de haine și cosmetice Yves

Saint Laurent. Pentru ele, viceprimarul ar fi scos din buzunar 950 de dolari. Astfel, outfit-ul de la acest eveniment al Irinei Gutnic, dacă funcționara nu a purtat replici ale brandurilor, se ridică la circa 6.000 de dolari, echivalentul a 116.000 de lei sau patru salarii ale viceprimarului.

La un alt eveniment, Irina Gutnic a încântat privirile audienței cu o rochie splendidă de seară, identică cu una din colecția  Zimmermann, al cărei preț se ridică la aproape 3000 de dolari, mai mult decât salariul pentru două luni al viceprimarului.

Din garderoba viceprimarul nu lipsesc haine și de la alte branduri de covorul roșu. La festivalul „Te salut, Chișinău”, din acest an, în una dintre zile, Irina Gutnic a îmbrăcat o  rochie cochetă cu tăietură în formă de „V” la buzunare, semnătură  a cunoscutului brand italian Valentino.

La o recepție oferită de Ambasada SUA la Chișinău, viceprimarul Capitalei a venit într-o altă creație Valentino, de data asta mult mai scumpă. Rochița midi din lâniță fină de un negru sobru, completată cu mâneci elegante din mătase crem costă nici mai mult, nici mai puțin cât aproape trei salarii ale proprietarei - 3500 de euro.

Ulterior, Irina Gutnic a declarat pe reţele că ţinutele ei sunt replici. Iar maşinile de lux cu care se afişează le-ar fi împrumutat de la naşul de cununie.

De două ori în atenţia ANI

Fosta şefă de la Primăria Chişinău a nimerit de două ori în atenţia inspectorilor de integritate. La sfârșitul anului 2025, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a controlat din nou averea viceprimarului municipiului Chișinău, Irina Gutnic, după

Aceasta este a doua verificare la care a fost supusă averea Irinei Gutnic. În primăvara anului 2024, ANI a emis un act de constatare. Care a stabilit că Irina Gutnic a încălcat regimul juridic al averii și intereselor personale. Aceasta a admis omisiuni și erori în declarațiile de avere depuse pe parcursul mandatului său.

„Analizând declarațiile de avere și interese personale, actele prezentate de doamna Irina Gutnci și actele acumulate în cadrul procedurii de verificare prealabilă a sesizării din oficiu, inspectorul de integritate conchide prezența aparenței de încălcare a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către subiectul declarării.

Astfel, este necesar de a demara procedura de control al averii și a intereselor personale. Pentru a verifica disponibilitățile financiare ce au stat la baza modificărilor patrimoniale identificate la această etapă”, se menționează în actul publicat de ANI.