Adrian Severin: Sub egida Codruței Kovesi s-au comis crime judiciare
- Nicolae Comănescu
- 11 mai 2026, 20:46
Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi/Sursa foto: capital.roIeșirea critică avută de Laura Codruța Kovesi la adresa lui Nicușor Dan, după ce președintele a vorbit despre abuzurile făcute în trecut de DNA. Un subiect disecat, luni, la podcastul lui Robert Turcescu de pe evz.ro, difuzat pe canalul de YouTube Hai România. Adrian Severin, invitatul jurnalistului, a reamintit că, în perioada în care Kovesi a condus DNA-ul s-au petrecut foarte multe nereguli, care au făcut victime.
Adrian Severin: Sub egida Codruței Kovesi s-au comis crime judiciare
„Vi se pare o întâmplare că doamna Kovesi a ieșit în acest moment?”, a fost întrebarea lui Robert Turcescu. „Codruța Kovesi și alții ca ea, nu a fost singură, trebuie să o pomenim și pe Monica Macovei, să-i pomenim și pe alții, dar mă rog, ne oprim. Că am dat-o acest nume care a devenit simbol, sub egida ei s-au făcut abuzuri grave, s-au comis crime judiciare.
Nu e vorba despre nedreptăți individuale pe care le-a suferit unul sau altul, inclusiv eu. Ci este vorba despre decapitarea României, a elitelor românești politice, economice, culturale, academice, jurnalistice, sportive, spuneți dumneavoastră mai departe”, a afirmat invitatul emisiunii.
De unde venise decizia demiterii
„Aici s-a produs o crimă la adresa națiunii române și o crimă cu atât mai odioasă cu cât a fost folosit instrumentul care trebuia să fie garanția dreptății și echității legii în România, așa numita justiție. Au fost niște gesturi ale fostului președinte Iohannis, care fără să spună ceva foarte clar, deși într-un prim discurs de după începutul primului mandat a lăsat să se înțeleagă câte ceva, după aia a fost chemat la ordine. A luat poziție de drepți și pe aici, pe acolo, a mai luat anumite măsuri sub presiune, cum ar fi aceea a semnării actului de demitere. Să fim lămuriți, Iohannis n-a demis-o pe Codruța Covesi. Decizia de demitere a venit de la Consiliul Superior al Magistraturii”, a mai afirmat fostul ministru de Externe.
„A înșelat destul România”
Care a adus aminte cum a plecat Kovesi din funcția de conducere de la DNA. „Decizia a venit și de la alte foruri competente, Iohannis n-avea de făcut altceva decât să semneze actul. A refuzat să-l semneze, după care a fost obligat de Curtea Constituțională să o facă. Deci, într-un anume fel nu i se poate reproșa prea mult lui Iohannis.
Sau Codruța Kovesi n-avea ce să-i reproșeze lui Iohannis. I-a reproșat destul României și a înșelat destul România, inclusiv prin manipulările de la Curtea Europeană a Drepturilor Romului. Care i-a dat dreptate fără să aibă. De fapt, această curte este și ea una, în acest moment, de unde era bijuteria instituției Consiliului Europei, a devenit acum bordelul Consiliului Europei”, a conchis Adrian Severin.