

Fățărnicia lui Bill Gates se dovedește încă o dată. În februarie va publica o carte despre ce avem de făcut pentru a evita un dezastru climatic. Noi, oamenii de rând. Între timp, el participă la achiziționarea celei mai mari companii private de avioane din lume.
Cu alte cuvinte, sfaturile din volumul How to Avoid a Climate Disaster sunt pentru alții. „Este inspirat să vedem atâta pasiune în combaterea schimbărilor climatice și să știm că lumea și-a stabilit niște obiective ambițioase pentru a le rezolva”.
„Ceea ce avem nevoie acum sunt planuri concrete pentru a atinge aceste obiective. În cartea mea, voi împărtăși experților ceea ce am învățat într-un deceniu de studiu al schimbărilor climatice”, explică Gates de pe site-ul său web.
„Filantropul” predică bine dar păcîtuiește rău. Atât de rău, încît și presa progresistă i s-a urcat în cap. Potrivit The Guardian, fondul de investiții al lui Gates vizează achiziționarea celui mai mare operator de avioane private din lume. O operațiune, țineți-vă bine, în valoare de aproximativ 3 miliarde de lire sterline.
Cascade Investment, fondul care administrează o mare parte din activele personale ale lui Gates, a anunțat vineri că a făcut o ofertă pentru achiziționarea Signature Aviation, o companie multinațională britanică de servicii de aviație. cu sediul la Londra.â
Nu e singurul păcat în ceea ce privește sănătatea planetei. Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Lund, Gates poluează extrem de mult prin călătorii cu avioane private. Aproximativ 59 de zboruri într-un an, acoperind peste 200.000 de mile, potrivit raportului. Cu alte cuvinte, a produs aproximativ 1.600 de tone de dioxid de carbon. Cercetătorii au descoperit că avioanele private emit de până la 40 de ori mai mult dioxid de carbon per pasager decât zborurile comerciale obișnuite, scrie ziarul italian Il Giornale.
Gates, care în prefața următoarei sale cărți susține că a petrecut un deceniu investigând cauzele și efectele schimbărilor climatice, mărturisea în 2014 că deținerea unei aeronave privat este o „plăcere interzisă.” O plăcere căreia nu îi poate rezista. Și asta, chiar dacă, în august anul trecut, explica într-un eseu că dezastrul climatic va provoca în câțiva ani catastrofe umanitare mult mai grave decât pandemia Covid-19.