Farul Constanța-Universitatea Craiova, 3-2. Gheorghe Hagi: Noi cu Alibec suntem mai puternici, nu mi-l luaţi!
- Maria Dima
- 9 aprilie 2023, 07:16
Gheorghe Hagi, antrenorul principal al echipei Farul Constanţa, s-a declarat fericit pentru victoria obţinută sâmbătă, în faţa formaţiei Universitatea Craiova, în play-off-ul Superligii.
Echipa Farul Constanţa a învins sîmbătă, pe teren propriu, formaţia Universitatea Craiova, scor 3-2, după un meci în care gazdele au fost conduse de două ori, dar au şi ratat un penalti, prin Alibec.
„Victoria era importantă pentru noi în faţa unui adversar în formă foarte bună. Cred că am făcut un meci senzaţional. Felicitări băieţilor. Le-am spus la pauză că au jucat fantastic. Echipa a revenit de două ori, a reacţionat extraordinar.
Suntem acolo, doar ne luptăm pentru lucrul ăsta, pentru titlu, nu suntem noi principalii candidaţi. Denis Alibec, din punctul meu de vedere a fost cel mai bun. Nu uitaţi că a jucat într-o săptămână trei meciuri. Noi cu Alibec suntem mai puternici, nu mi-l luaţi!”, a declarat Gheorghe Hagi, după meci.
Farul Constanța-Universitatea Craiova, 3-2
La Ovidiu, scorul a fost deschis de craioveni, prin Koljic, în minutul 9. Farul a reacţionat rapid şi a egalat prin Louis Munteanu, în minutul 17. Gazdele au pus presiune şi Craiova nu a mai avut ocazii, iar Farul a primit un penalti în minutul 34, după un fault al lui Ndong la Adrian Mazilu. A executat Alibec, dar portarul Popescu a respins şutul atacantului constănţean.
Neagoe a mutat la pauză şi l-a introdus în joc pe Cîmpanu, iar acesta a marcat în minutul 48, după o pasă excelentă a lui Creţu şi o combinaţie cu Koljic. Egalarea a venit în minutul 53, când a înscris Grameni, cu un şut din careu. Farul a marcat golul victoriei din penalti, în minutul 84. Vlădoiu l-a faultat pe Sali în careu, iar arbitrul Adrian Cojocaru a acordat al doilea penalti al meciului. E transformat căpitanul constănţenilor, Larie, şi Farul s-a impsu cu 3-2.