Masca ar putea să nu mai fie obligatorie în vacanță, în stațiunile turistice. Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, și-a nuanțat declarațiile făcute zilele acestea cu privire la purtarea măștii sanitare în stațiunile de munte sau pe Litoral.

Lucian Bode a precizat că în acest moment este luată în considerare o astfel de măsură în contextul ridicării graduale a unor restricții.

„Purtarea măștii este obligatorie și în fața Ministerului de Interne, și pe plajă, și la munte. Sigur că atunci când premierul Florin Cîțu a venit cu această perspectivă încurajatoare, ca începând cu 1 iunie o parte din restricții să fie ridicate gradual, așa cum au fost și introduse, cu siguranță ne gândim și la acest aspect pentru că, în condițiile în care ajungi în vârful muntelui și porți mască sau stai pe plajă, intri în mare cu mască, din punctul meu de vedere, ca oameni normali ce suntem cu toții, ne gândim dacă este sau nu în regulă”, a declarat Lucian Bode.

Lucian Bode atrage atenție la ce s-a întâmplat anul trecut

Ministrul a precizat că ceea ce s-a întâmplat în vacanța de vară când, pe Litoral și în stațiunile montane, turiștii au încălcat toate reglementările privind distanțarea și protecția sanitară, nu este de dorit să se mai petreacă. El a subliniat că, în condițiile în care restricțiile sunt ridicate gradual, se poate lua în considerare și o decizie legată de purtarea măștii sanitare.

„Aceste restricții, gradual, sunt pe cale să fie ridicate. Inclusiv ridicarea obligativității purtării măștii, în anumite condiții de distanțare poate fi luată în considerare”, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode.

Lucian Bode a precizat că în prezent purtarea măștii este obligatorie și că rămâne de văzut ce se va întâmpla în viitor.

Cluburile vor fi închise pe Litoral

În urmă cu o zi, într-o emisiune TV, Lucian Bode a declarat că tinerii se pot caza pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, însă cluburile vor fi închise.

„Este permisă cazarea în cele 17 staţiuni de pe litoral, cu respectarea condiţiilor de protecţie sanitară şi respectarea acelei reglementări – maxim 70 la sută din capacitatea de cazare să fie ocupată. În ceea ce priveşte petrecerile din cluburi, sigur că, în această perioadă, această activitate este restricţionată şi, în funcţie de indicele la mia de locuitori, ştim până la ce oră avem permisă deplasarea”, a precizat Lucian Bode.