Dupa ce prima seara a Festivalului Callatis a adus pe scena un duet 3rei Sud Est - Nadia Ali (fosta solista a trupei IIO), in cea de-a doua zi a fost randul Paulei Selling sa cante impreuna cu Anita Doth (ex - 2 Unlimited, o trupa care facea furori la inceputul anilor '90 cu melodii ca "No Limit" si "Maximum Overdrive").
Cele doua cantarete nu au inselat asteptarile spectatorilor si au facut un adevarat show, ridicand audienta in picioare. De altfel, Anita Doth a primit o stea pe Aleea Stelelor de Mare din Mangalia.
Cu toate ca in programul initial nu figura pe lista celor ce urmau sa cante la Callatis, Mihai Traistariu a evoluat pe scena-scoica alaturi de Romanian Golden Team, echipa gimnastilor romani medaliati la campionatele olimpice. Ceva mai tarziu a sosit in culise si Andreea Raducan, care s-a intretinut cu colegele ei.
Ca si in prima zi, familia Columbeanu, de data aceasta cu tot cu micuta Irina, s-a numarat printre spectatori. Columbenii n-au zabovit insa prea mult si, dupa o poza de familie, au parasit culisele la bordul salupei de lux.