Război în Israel. Familie de creștini, ucisă în urma atacului asupra bisericii din Gaza

Război în Israel. Familie de creștini, ucisă în urma atacului asupra bisericii din Gaza Explozie în Gaza. Sursa foto: Twitter

O familie de creştini a fost ucisă în urma atacului Israelului asupra bisericii ortodoxe greceşti din Fâşia Gaza.

Creştini, ucişi într-o biserică din Gaza. O angajată de la Caritas, o rețea de organizații caritabile catolice, a fost ucisă împreună cu familia sa în incinta bisericii ortodoxe grecești Sfântul Porfirie. Oficialii din Gaza spun că a fost lovită de un atac aerian israelian joi seara. Despre aceasta a comunicat al organizației de vineri, informează CNN.

„În această dimineață am fost devastați să aflăm de moartea colegei noastre Viola, în vârstă de 26 de ani. Ea a fost ucisă alături de soțul ei și de fetița lor în urma unui atac aerian asupra Bisericii Ortodoxe Sfântul Porfirie din Gaza", se arată în declarația celor de la Caritas.

Caritas a condamnat ceea ce a descris ca fiind „țintirea arbitrară și deliberată a civililor și a infrastructurii civile". Organizaţia a făcut apel la încetarea focului pentru a proteja civilii și a permite intrarea ajutorului umanitar în fâșie.

Ne puteți urmări și pe Google News
Război în Israel

Explozie Gaza Sursa foto: Twitter (X)

Creştini, ucişi în biserică

Ministerul Sănătății din Gaza a raportat că 17 persoane au fost ucise în atacul aerian israelian asupra bisericii.

CNN nu poate confirma în mod independent numărul victimelor. Forțele de Apărare ale Israelului au recunoscut vineri parţia atacul. Ei au spus că "un perete al unei biserici din zonă a fost avariat" în urma unui atac.

Cel puţin 17 creştini palestinieni au fost ucişi de un bombardament al armatei israeliene asupra bisericii ortodoxe Sfântul Porfirie din Fâşia Gaza. Aici se refugiau sute de oameni, inclusiv familii cu copii. Despre aceasta  au anunţat vineri surse oficiale palestiniene, transmite EFE.

„Şaisprezece creştini palestinieni au fost martirizaţi în atacul israelian îndreptat asupra bisericii ortodoxe greceşti”, a indicat Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza.

Agenţia oficială de ştiri palestiniană WAFA a transmis că „un atac aerian israelian în această noapte a vizat biserica ortodoxă Sfântul Porfirie din cartierul Al Zaytoun din oraşul Gaza”. Acolo se refugiaseră „sute de palestinieni strămutaţi” în urma războiului Israelului împotriva Hamas.