Istoria secreta
Familia imperială rusă Romanov. Execuția, identificarea rămășițelor și poziția Patriarhiei Moscovei
Monument dedicat familiei imperiale Romanov. sursa: dreamstime
Din cuprinsul articolului
Familia imperială rusă Romanov, un destin tragic. Care pare că nu se mai termină, după cum constată un istoric rus, pe siteul meduza.io.
În urmă cu un deceniu, Comitetul de Investigații al Federației Ruse a redeschis dosarul asasinării familiei Romanov (1918), la solicitarea Bisericii Ortodoxe Ruse. Au fost efectuate deshumări și noi analize ADN, care au confirmat autenticitatea rămășițelor. Patriarhia Moscovei nu a emis însă o recunoaștere deplină, preferând să continue propria verificare. Dar suporterii ultimii familii imperiale nu au abandonat ultimele speranțe.
Istoria ultimilor Romanov
După abdicarea din martie 1917, Guvernul Provizoriu i-a plasat pe Nicolae al II-lea și pe ai săi în arest la Țarskoe Selo, apoi i-a transferat la Tobolsk. După preluarea puterii de către bolșevici și izbucnirea războiului civil, familia a fost mutată la Casa Ipatiev din Ekaterinburg. În noaptea de 16/17 iulie 1918, Sovietul Regional al Uralilor a ordonat executarea țarului, a țarinei, a celor cinci copii și a patru servitori. Cadavrele au fost transportate în afara orașului și înhumate în locuri diferite, cu măsuri de mascare a urmelor.
Ancheta condusă de juristul Nikolai Sokolov în 1918–1919 a strâns depoziții și probe materiale, fără a identifica rămășițele. Concluziile sale au circulat în exil și au influențat cercetările ulterioare. În 1991, săpăturile de la Porosenkov Log au scos la iveală nouă trupuri. Expertizele medico-legale și testele ADN au atribuit rămășițele țarului, țarinei, a trei fiice și a patru membri ai suitei. Reînhumarea a avut loc la 17 iulie 1998, la Catedrala Petru și Pavel din Sankt-Petersburg. În 2007 au fost găsite și identificate, prin analize genetice realizate în 2008–2009 și reluate după 2015, rămășițele țareviciului Alexei și ale Mariei.
După 1918 au apărut cazuri de impostură (cel mai cunoscut, Anna Anderson), respinse în cele din urmă pe baza testelor genetice.
Biserica rusă din exil îi consideră martiri
În diaspora, Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei a promovat un cult al „noilor martiri” și, în 1981, a canonizat familia imperială. Patriarhia Moscovei a procedat în 2000 la canonizarea ca „purtători de patimi”, punând accentul pe conduita creștină în detenție.
Reținerea Patriarhiei privind recunoașterea oficială a rămășițelor are câteva explicații convergente: sensibilitatea teologică în materie de relicve, administrarea tensiunilor interne generate de curente radicale de venerare a țarului și dorința de a evita o legitimare a interpretărilor politizante. Biserica a lucrat cu comisii proprii, a consultat datele științifice și a menținut un discurs orientat spre lămuriri pastorale, nu spre restabilirea unui program politic.
În acest stadiu, consensul științific asupra autenticității rămășițelor este solid, iar practica liturgică a canonizării este stabilită. Decizia Patriarhiei de a nu emite încă o confirmare formală integrală ține de un proces intern de validare și de gestionarea unui subiect care, în Rusia post-sovietică, are simultan relevanță religioasă, istorică și memorială, scrie Meduza.io.
