Fabrica de Zahăr din Luduș va fi închisă și demolată. Guvernul nu și-a respectat promisiunea de a salva uzina

Fabrica de Zahăr din Luduș va fi închisă și demolată. Guvernul nu și-a respectat promisiunea de a salva uzinaZahăr. Sursa foto: Marazem | Dreamstime.com

Sindicatul Liber Zahărul Luduş SA informează că a fost anunţat, miercuri, 28 septembrie, de patronatul Fabricii de Zahăr din Luduş, că se continuă planul de lichidare şi demolare a obiectivului. Acest lucru se întâmplă după ce statul statul român s-ar fi retras din negocieri. Așadar, nu s-a găsit cumpărător.

Procesul de închidere al fabricii de zahăr continuă. Acest lucru se întâmplă cu toate că reprezentanții Guvernului au promis în trecut că vor salva fabrica. În luna mai, prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a anunțat că Fabrica de zahăr din Luduș pe care vrea să o vândă compania franceză Tereos va fi cumpărată de statul român.

„Astăzi, 28.09.2022, am fost anunţaţi că Tereos România SA îşi continuă planul de lichidare şi demolare a Fabricii de Zahăr de la Luduș, că Statul s-a retras și în concluzie nu s-a găsit cumpărător”, a declarat Sindicatul Liber Zahărul Luduş. Sindicaliştii afirmă că, în plină criză alimentară și cu un război la graniță, România ar autoriza distrugerea unei fabrici funcționale în acest moment.

Guvernul promisese că va salva fabrica de zahăr

În ședința Guvernului, de pe patru mai 2022, a fost aprobat un Memorandum prin care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale fusese mandatat în demararea negocierilor pentru menținerea activităţii fabricii de zahăr de la Luduş – SC Tereos RO SA. Mandatarea s-a realizat pentru că Grupul Tereos, care deţine una dintre ultimele două fabrici de procesare a zahărului din sfeclă din România, a anunțat decizia de a închide fabrica. Aceasta funcţionează de peste 60 de ani.

În acest context, Ministerul Agriculturii anunța, la sfârşitul lunii mai, că a avut întâlniri cu managementul companiei Tereos România Discuțiile au avut drept scop prezentarea echipei de negociere constituită şi pentru a stabili un calendar privind preluarea fabricii de zahăr de la Luduş.

Tereos România a negat zvonurile că fabrica se va închide

La rândul său, Francois Queva, CEO Tereos România, a infirmat toate zvonurile apărute în spaţiul public legate de închiderea fabricii. El a menționat că angajamentul față de minister privind disponibilitatea vânzării acestei unităţi de producţie către statul român a rămas neschimbat. De asemenea, reprezentantul companiei franceze a a mai precizat că nicio componentă a fabricii nu a fost dezmembrată, dezafectată sau vândută.

La acel moment, ambele părți au căzut de acord asupra unui calendar al preluării investiţiei. De asemenea, s-a ținut cont şi de necesitatea salvării locurilor de muncă pentru personalul angajat în fabrica de zahăr de la Luduş. Până în anul 2021, zahărul obţinut din sfecla de zahăr cultivată în România a asigurat aproximativ 25% din necesarul de consum intern de 500.000 tone zahăr/an.

Mii de angajați vor rămâne fără locuri de muncă

Fabrica din România avea 153 de angajați permanenți, totalul angajaților la nivelul întregului grup fiind de 15.000, la sfârșitul lunii septembrie a anului trecut. Tereos, cel de-al doilea mare producător de zahăr din lume ca volum al operațiunilor, și-a revizuit amănunțit afacerile după remanierea conducerii sale. Acest lucru s-a întâmplat spre sfârșitul anului 2020. Noua echipă, care era îngrijorată de marile datorii ale firmei, a făcut din reducerea acestora una dintre principalele sale priorități.

Ioan Cristian Moldovan, primarul din Luduș, susține că în zona fabricii de zahăr există 25 de hectare ce vor fi scoase la vânzare de patroni după demolarea clădirilor. Destinația terenului este exclusiv industrială, nu rezidențială sau comercială, informează Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News