O nouă fabrică în România. Va produce autobuze electrice și vor fi create sute de locuri de muncă
- Alexandru Sălăvăstru
- 1 decembrie 2023, 11:18
În 2024, România va deveni producător și exportator de autobuze electrice în țară și în Europa. Totul se va întâmpla după ce prima fabrică de autobuze electrice va fi construită lângă București.
Anul 2024 va aduce prima fabrică de autobuze electrice din țară. Compania BMC Truck&Bus, cu sediul în Ciorogârla, lângă București, a anunțat deschiderea unei linii de producție.
Fabrica de autobuze electrice din Ciorogârla va fi prima din țară în acest domeniu
Noua fabrică preconizează un număr de 200 de autobuze electrice produse în primul an. Ulterior, în funcție de comenzi, numărul ar putea crește până la 7-800 de unități, după cum afirmă Silvia Colacea, director executiv BMC.
România se va transforma în producător și exportator de autobuze, pentru că BMC vrea să livreze la extern. Pe plan local, firma este deja cunoscută pentru miile de autobuze și microbuze livrate.
În privința autobuzelor electrice, BMC a furnizat intern 500 de unități, dintr-un total de 1.000 vândute în România. Acestea au fost model Granton ZTE Smart Auto, fabricate în China.
ZTE, producătorul autobuzului Granton, este un holding gigant din China
ZTE reunește zeci de firme din domeniul tehnologiei, cu ramificații în multe sectoare industriale. Cifra de afaceri anuală depășește 16 miliarde de dolari. Noua fabrică va genera, într-o primă fază, apariția a 200 de locuri de muncă.
Autobuzul electric produs în România va purta numele Eurobus Diamond. Acesta va fi un brand propriu BMC, sub care fabrica din Ciorogârla a vândut sute de autobuze diesel, până acum câțiva ani:
„Noi deținem în Ciorogârla un teren cu o suprafață de 35.000 de metri pătrați, din care actuala unitate de producție, în care am investit 3 milioane de euro, ocupă doar 10.000 de metri pătrați. Mai avem suficient loc pentru a doua facilitate”, spune Colacea pentru Economedia.
Producerea autobuzului electric în România va fi mai ieftină decât importul din China
Silvia Colacea, director executiv BMC, spune că producția în România a autobuzului presupune reduceri de costuri(3-8%). Până acum, cele 500 de autobuze pe care BMC le-a vândut în România – model Granton ZTE Smart Auto au fost vândute local la un preț mediu de circa 450.000 de euro pe unitate:
„Șasiurile le facem aici, în România, carcasa tot aici, tabla de aluminiu o cumpărăm de la Alro Slatina“, a mai spus aceasta.
Compania din Ciorogârla a livrat în București (100 de autobuze și stații de încărcare). De asemenea, a livrat autobuze în Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Piatra –Neamț, Craiova, Tulcea, Suceava.
La București, care este cel mai mare contract de până acum și finalizat cu patru luni înainte de termenul limită, autobuzele au fost din categoria 12 metri, cu o autonomie de minimum 200 de kilometri între două încărcări succesive(încărcarea completă durează 3-4 ore – n.r.), tracțiune complet electrică, realizată autonom cu Sistem Reîncărcabil de Stocare a Energiei Electrice (SRSEE), baterii de acumulatori și podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, trei uși duble, aer condiționat.