Invitatii EVZ
EXTREMIȘTII CARE NE CONDUC, Legăturile periculoase dintre fostul VICECANCELAR GERMAN și organizația teroristă FRACȚIUNEA ARMATA ROȘIE
Daniel Bendit-Cohn nu este singurul extremist de stânga care a ajuns să conducă Europa, cu toate petele din trecutul lui (implicarea în mișcări revoluționare de extremă stângă și propriile mărturisiri, ulterior retrase, despre acte de pedofilie). Tovarășul său de arme Joshka Fisher a avut o carieră mult mai strălucitoare în același Partid german al Verzilor, ajungând să ocupe între 1998 și 2005 funcțiile de vicecancelar și ministru de Externe în cabinetul lui Gerhard Schroeder. Culmea, chiar ascensiunea incredibilă la conducerea Germaniei a acestui politician care nu și-a încheiat nici măcar studiile liceale, a scos la iveală petele din trecutul lui.
În 2001, prestigioasa publicație Stern avea să publice 5 fotografii din timpul unei demonstrații de extremă stângă din 1973. Instantaneele îl arătau pe Joshka Fisher, care purta o cască neagră de motociclist, atacând împreună cu tovarășii săi un polițist. „Da, am fost un militant. Dar am respins întotdeauna lupta armată și am luptat prin mijloace politice”, avea să spună Fisher. Numai că dezvăluirile ulterioare aveau să-i infirme afirmația. Fisher se simțea sigur. Numai foștii săi tovarăși îi știau secretele și ei n-ar fi avut niciun motiv să-l dea de gol. Nu bănuia însă cât de mult i-a dezamăgit când a acceptat să sprijine atacul NATO asupra Jugoslaviei, în ciuda antimilitarismului și pacifismului pe care ecologiștii germani le propovăduiau de decenii. Primele fotografii au fost date ziariștilor de la Stern de Bettina Rohl (nimeni alta decât fiica celebrei teroriste germane de stânga Ulrike Meinhof, fondatoarea grupului Fracțiunea Armata Roșie). Au urmat și alte dezvăluiri. Așa s-a aflat că, la una dintre demonstrațiile organizate la Frankfurt în favoarea lui Meinhof, cineva a aruncat un cocktail Molotov într-un polițist. Bietul om a fost în pragul morții, dar a reușit să supraviețuiască. Nimeni nu a plătit însă pentru atac. Fisher participase și el la demonstrație și fusese arestat pentru două zile. O pedeapsă cam mică, a spus Bettina Rohl, care a susținut că Fisher este cel care poartă responsabilitatea pentru incendierea polițistului. Au urmat apoi „trădările” tovarășilor de drum. Câțiva dintre participanții la manifestație au susținut că Bettina Rohl are dreptate. Nimeni nu a adus însă niciun fel de dovezi, așa că Fisher s-a mulțumit să nege. A ieșit însă la iveală și o altă acuzație, că Fisher ar fi aruncat el însuși pietre și sticle incendiare în 1975 la un protest care viza Ambasada Spaniei. Fisher a negat și, mai mult, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe german a declarat că participarea la o demonstrație împotriva regimului fascist al lui Franco nu e o rușine. Mult mai greu a fost de demonstrat o altă acuzație. Că Fisher a participat în 1969, la Alger, la o reuniune a Organizației pentru Eliberarea Palestinei în care s-a decis distrugerea statului Israel. Bietul purtător de cuvânt a admis că informația e advărată, dar a menționat că Fisher nu a petrecut decât o oră la consfătuire. Până la urmă însă, chiar și această explicație a trebuit abandonată, pentru că Fisher participase la toate discuțiile.
Și mai era ceva în palmaresul revoluționar al lui Fisher. În mai 1981, secretarul pentru comerț din Hessa, Heinz-Herbert Karry, a fost ucis cu o armă de foc. Arma fusese transportată în 1973 cu mașina lui Fischer, împreună cu alte arme furate dintr-o bază a armatei americane. Fischer a susținut însă că nu e vinovat nici în acest caz. El îi încredințase mașina teroristului Hans-Joachim Klein doar mașina lui a fost folosită pentru a transporta arme furate. Până la urmă, toate dezvăluirile n-au dus la nimic. Fisher și-a păstrat funcțiile politice, a continuat să primească medalii și distincții. Încă o dovadă că establishmentul occidental are un singur Dumnezeu, pe Marx.
Recomandările noastre
