Cum l-ar face Badea şi Gâdea harcea-parcea pe domnitorul Al.I. Cuza. Un experiment savuros despre linşajul mediatic

Cum l-ar face Badea şi Gâdea harcea-parcea pe domnitorul Al.I. Cuza. Un experiment savuros despre linşajul mediatic

Imaginea de domnitor reformist a contrastat puternic cu spiritul său de mare aventurier, iar azi ar fi fost devorat în cronicile mondene. Articolul e o parodie a prezentului şi nu a trecutului.

Personaj mitizat datorită implicării în Mica Unire, principele Alexandru Ioan Cuza ar fi fost un bun subiect de tabloid. Cu scandaluri amoroase cunoscute şi mai puţin cunoscute, cu amanta adusă în casă alături de soţie, Cuza a născut controverse şi în epocă, dar mentalul colectiv i-a păstrat o imagine aproape imaculată, de reformist şi fondator al statului român modern. Am încercat un exerciţiu jurnalistic, suprapunând poveştile erotice despre Al.I. Cuza stilului actual de a face presă tabloidală. Fantele a avansat fulgerător în armată Un tânăr locotenent de armată din Iaşi promovează în carieră ajutat de amantă. Alexandru Ioan Cuza este căsătorit cu Elena Rosetti, dar asta nu-l împiedică să-şi facă de cap cu alte femei, unele dintre ele măritate. Că tânărul Alexandru pozează în crai, e vizibil cu ochiul liber la fiecare ieşire în public, dar se pare el că are alte ambiţii. Sursele noastre spun că locotenentul are o aventură cu Cocuţa, soţia caimacanului Nicolae Vogoride. Pe lângă legătura amoroasă, aceasta ar fi insistat să-şi protejeze tânărul admirator şi a reuşit să obţină chiar promovarea lui. Aşa se face că, la 16 martie 1857, Cuza era sublocotenent, peste 8 zile a devenit locotenent, pe 14 aprilie a fost avansat căpitan, după alte 9 zile a devenit maior şi, în fine, anul următor a ajuns colonel. Toate aceste informaţii le-am primit de la persoane apropiate celor doi, pe adresa de mail. Paparazzi noştri au surprins chiar o întâlnire între cei doi amorezi. "Menage a trois" cu şeful statului Principele Cuza nu se dezminte şi şi-a adus amanta în casă, cu acceptul soţiei, doamna Elena. Aceasta n-a avut încotro, pentru că şeful statului pare orbit de iubire, iar un divorţ ar cutremura întreaga ţară. Ceea ce s-ar putea să nu ştie Cuza este că Maria Obrenovici pare a avea un plan pentru a ajunge la cârma ţării, plan de care nu este străin chiar tatăl acesteia, Constantin Catargi. Acesta din urmă nu numai că s-a opus făţiş actualului domn, dar a militat violent contra Unirii, pe motiv că Moldova ar sărăci. Maria Obrenovici l-a atras în plasă pe Cuza încă de la Iaşi, iar acesta şi-a adus amanta la Bucureşti după alegerea sa ca domn. Puţini ştiu că, pe lângă casa pe care i-a cumpărat-o Mariei, principele Cuza îi cere acesteia tot mai des să rămână peste noapte la Palat. Doamna Elena dă, deocamdată, dovadă de multă răbdare şi îi permite soţului aceste amantlâcuri tocmai pentru a nu provoca un scandal public. Scos din braţele amantei pentru a semna demisia Principele Cuza a fost găsit în braţele amantei de patrioţii care i-au cerut demisia. Cei doi erau dezbrăcaţi, iar actul de abdicare a fost semnat în timp ce Maria Obrenovici căuta să-şi acopere sânii de privirile indiscrete. Un martor a descris întreaga scenă. Vom publica în ediţia de mâine imagini incendiare. Luat pe nepregătite, Cuza n-a protestat şi a renunţat la domnie. Surse din interior susţin că doamna Elena dormea într-o altă aripă a Palatului şi nu a ştiut nimic până dimineaţă. Mai mult, se pare că Al.I. Cuza, după ce a semnat actul abdicării, s-a îmbrăcat şi a fugit cu amanta la Viena, fără să-şi mai anunţe soţia. Doamna Elena se află şi ea în aceste momente în drum spre Viena, pentru a li se alătura amorezilor. A înfiat copiii Mariei Obrenovoci Surse demne de încredere susţin că apropierea dintre doam na Elena, soţia domnitorului Alexandru Cuza, şi Maria Obrenovici nu este chiar nevinovată. Răbdarea de care dă dovadă prima doamnă faţă de zvonurile cu privire la o legătură amoroasă între principe şi Maria Obrenovici ar avea legătură cu faptul că aceasta i-ar fi oferit lui Cuza ceea ce ea n-a putut. Cei doi copii înfiaţi de Elena Cuza, Alexandru şi Dimitrie, ar fi de fapt rodul iubirii interzise dintre Principe şi Maria Obrenovici. Vom publica fotografiile ce arată o asemănare izbitoare între copii şi amantă. Sexy moldoveanca, cu 10 ani mai tânără decât doamna Elena, a aflat că aceasta nu poate avea copii şi a încercat, astfel, să-l facă pe Cuza să divorţeze şi să se căsătorească cu ea, punând astfel mâna pe putere şi pe averea domnitorului. Doar că Elena a preferat să-i înfieze copiii decât să divorţeze. "Cuza a constatat la un moment dat că reformele sale treceau foarte greu şi a devenit autoritar.“ ION BULEI, istoric ŞTIRE DE TABLOID Bombă: Obrenovici e spioana Rusiei! Fosta amantă a princepelui român Alexandru Ioan Cuza, Maria Obrenovici, era spion rus! Bârfele de la Curtea austriacă susţin că Obrenovici s-a căsătorit cu principele sârb Miloş Obrenovici tocmai pentru a oferi informaţii militare, dar şi politice, către Rusia. Nu se ştie deocamdată când a fost recrutată de serviciile ruseşti, dar se pare că acest lucru s-a întâmplat la Iaşi. Sursele spun că, după moartea lui Miloş Obrenovici, Maria l-a sedus pe principele Al.I. Cuza şi a devenit amanta lui tocmai pentru că Rusia se temea de consolidarea unei noi forţe statale în Balcani. SCENETĂ Cum ar comenta Ciuvică şi Gâdea la Antena 3 Mihai Gâdea: Bună seara! Vom discuta în această seară despre o problemă importantă, care nu ţine doar de stat, ci şi de moralitatea celor aflaţi în fruntea statului. Domnule Ciuvică, ce se poate spune despre un om care şi-a adus amanta în casă, în dispreţul soţiei, familiei, a întregului popor, am putea spune. Mai poate acest om să conducă România? Mugur Ciuvică: Eu nu ştiu dacă mai poate să conducă, pentru că de la început am spus că acest om nu este potrivit. Dacă el nu este în stare să-şi gestioneze familia, cum poate gestiona o stare de criză? Nu vreau să comentez mai mult, că nu are sens. Ar fi bine să-şi dea demisia! Valentin Stan: Demisiiiaaaa?! Ce demisie, domnuuuuuuu’ Ciuvică?! Domnu Gâdea, acest om trebuie dat afară, trebuie demis! Ştiţi de ce? Păi nu ştiţi! Să vă spun eu, domnuuuu’ Gââââdddeeaa! Vă rog, fila 53! Vedeţi aici?! Ce spune Cuza, domnu’ Gâdea? Spune că jură, domnu’ Gâdea! Cum poate jura un astfel de om? Ce vrea el? O Românie mare?! Ca s-o dea amantei şi camarilei lui, domnu’ Gâdea! Unde în cancelariile europene s-a mai văzut asta?! Mircea Badea: Aş vrea să spun şi eu ceva legat de asta! Băieţaşul acesta, Cuza, se crede la el la Iaşi! E un ciumpalac! Păi, băi prietene! Tu în loc să te ocupi de treburile importante, îţi cauţi fufe?! Ai rezolvat toate treburile importante din ţara asta? Te-ai lăudat cu reforme, băi băiatule, dar ai făcut varză ţara asta! Uite la armată, aia e armată?! Ce regiment de gardă, bă! Ţi-e frică de popor şi ţi-ai tras bodyguarzi din banii statului.