Bărbatul susține că în acele momente după accident a trecut de partea cealaltă, unde l-a întâmpinat o „ființă plină de compasiune”. Dacă există viață după moarte rămâne un mister pentur omenire, dar un bărbat crede că știe răspunsul. În urma unui accident de mașină unde s-a luptat pentru viața sa, o persoană pe nume Jeff crede că a văzut viața de apoi. Toate viziunile sale s-au întâmplat în câteva momente, şi care crede că a trecut la cealaltă parte.

Ar fi întâlnit o ființă plină de compasiune care l-a ajutat să-și revizuiască întreaga viață

Jeff a scris pentru Near Death Experience Research Foundation unde povestește că a văzut toate acestea în câteva fracțiuni de secundă, şi spune: „În acel moment am simțit o prezență puternică a unei ființe extrem de iubitoare și plină de compasiune, deși nu am putut să o văd. Nu a existat frică sau panică, ci doar o conștientizare a ceea ce se întâmplă.

Fără să-mi dau seama că mi-am părăsit corpul, am fost foarte surprins să pot vedea partea din spate când am lovit geamul lateral al pasagerului şi l-am spart. Nu am simțit nici o durere atunci și am avut sentimentul că ființa mă protejează cumva de traume. La un moment dat, mi-am revăzut experiențele de viață. Am simțit că aș putea vedea totul dintr-o dată, ca și cum am privi o mulțime de monitoare care afișează fiecare o scenă diferită”, a relatat bărbatul.

Jeff nu mai este speriat de moarte și de ceea ce l-ar putea aștepta de cealaltă parte

Cu toate acestea, cercetătorii nu sunt atât de convinși că experiența lui Jeff este neapărat dovada vieții de apoi, ci mai degrabă o reacție naturală a creierului atunci când un individ se apropie de moarte.

Neurologul Christof Koch, președinte și om de știință la Institutul Allen pentru Știința Creierului, consideră că viziunile legate de experiența aproape de moarte sunt de obicei semne ale creierului atunci când rămâne fără oxigen şi scanează viaţa în lupta pentru supraviețuire.

Dr. Koch a scris într-un articol pentru Scientific American: „Accept realitatea acestor experiențe intens trăite. Sunt la fel de autentice ca orice alt sentiment sau percepție subiectivă. Cu toate acestea, ca om de știință, operez sub ipoteza că toate gândurile, amintirile, preceptele, experiențele noastre sunt o consecință ineluctabilă (de neînlăturat) a puterilor cauzale naturale ale creierului nostru, mai degrabă decât ale celor supranaturale”.

Ce se ştie despre experiențele de moarte clinică?

Din punct de vedere științific, experiențele se petrec la limita dintre moartea clinică definită medical și resuscitare. Nu doar știința este preocupată de aceste experiențe descrise de anumite persoane, ci și religia sau ezotericul. Persoanele aflate în această stare fie nu își amintesc de niciun fel de experiență, fie trec printr-o stare de detașare de corp sau experimentează lumini puternice (la capătul unui tunel).Unii au vorbit ulterior de stări de fericire, alții de stări de frică sau panică. Se pare că aceste experiențe de moarte clinică au loc mai ales atunci când procedurile de resuscitare au durat mai mult iar aprovizionarea creierului cu oxigen este întârziată, scrie Express.