În a doua parte a interviului acordat EVZ.RO, psihoterapeutul Alina Ciupercovici și psihologul Călin Bârleanu de la Clinic ALIAT Suceava ne explică ce rol are familia în calitate de codependentă, ca parte a terapiei dependenței de droguri, precum și care sunt căile cele mai sigure pentru a evita recăderea, o capcană recurentă pentru pacient. Î

Clinica Aliat Suceava este coordonată de Alina Ciupercovici, expert în tratamentul adicțiilor și psihoterapeut specializat în psihoterapie sistemică de familie și cuplu, cu experiență clinică psihiatrică de 15 ani. După ce în prima parte a interviului managerul clinicii a explicat cum funcționează terapia rezidenței în dependența de droguri și care sunt etapele accesării unui astfel de program, Alina Ciupercovici și colegul ei, psihologul Călin Bârleanu, dau detalii despre rolul cheie jucat de familie.

- Ce rol are familia în reușita terapiei dependenței de droguri?

- Un rol cheie. Da, la familie se află cheia, de cele mai multe ori. Lacătul, la fel. Motiv pentru care propunem clienţilor noştri şi programe de rezidenţă pentru codependenţi. În această categorie intră, de cele mai multe ori, familia, cei care participă în mod activ, oricât de paradoxal ar părea, la comportamentul de consum. În absenţa resurselor, din frica unor consecinţe, din prea puţină cunoaştere privind natura psihologică a dependenţelor, cei care alcătuiesc familia se văd blocaţi într-un comportament care nu face decât să întreţină dependenţa.

Părinţii plecaţi în străinătate ştiu că cel pe care l-au lăsat acasă, copilul, adolescent sau tânăr, bea mai mult sau mai puţin. Îşi propun să-l ajute. Planifică o întoarcere în ţară. Uneori, prea târziu. Câteva luni pot face diferenţa, mai ales acolo unde dependenţele sunt toxice pentru organism, între posibilitatea recuperării şi gestionarea unei probleme care nu mai poate fi rezolvată.

Un rol foarte important îl au sesiunile de terapie ambulatorie pentru familie, care fac parte dintr-un plan terapeutic mai mare. Astfel se armonizează înţelegerea şi depăşirea tiparelor de dependenţă şi codependenţă şi dispare încet, încet ideea de defect şi de vinovăţie care însoţesc sistemul familial.

Familia suferă, poate, la fel de mult ca dependentul

- Dintre cazurile cu care v-ați confruntat la clinica ALIAT, ne puteți da câteva exemple care v-au impresionat cel mai mult?

- Tineri sub 30 de ani sau în preajma acestei vârste sunt aduşi nu de partenerii de viaţă, soţi sau soţii, ci de mame. Căsătoria nu mai reprezintă aproape nimic pentru cei blocaţi în anumite forme de dependenţă, după cum nu mai reprezintă nimic nici prezenţa copiilor, indiferent de vârsta acestora. Uneori, prieteni sau amici îndepărtaţi, observă că un dependent a fost abandonat de toţi cei pe care, fără îndoială, i-a respins în mod repetat. Şi prin aceşti părinţi şi amici, comunicăm şi încercăm să-i ajutăm pe cei care, chiar şi aşa, nu par pregătiţi să accepte că se află deasupra unei linii peste care, dacă trec, nu mai există nici o cale de întoarcere.

Adolescenţii, care se află în plină formare intelectuală şi psihologică, suferă poate cel mai mult. Evită contactul vizual şi sunt blocaţi într-o formă de existenţă suspendată de orice senzaţie şi sentiment de apartenenţă. Iubirea şi grija părinţilor nu mai înseamnă, pentru unii, dincolo de un anumit prag, nimic. Abordarea terapeutică nu se poate limita doar la cel care se află în suferinţă din perspectiva dependenţei. Trebuie să-i includă şi pe cei în stare de codependenţă şi care suferă, poate, la fel de mult.

- Care este cauza care duce în mod specific la dependența de droguri și nu la alte dependențe?

- Am răspunde prin experienţele împărtăşite de clienţii noştri. „Prea mult bine”, ne-a spus într-o rezidenţă unul dintre pacienţi. „Contextul social şi nevoia de integrare”, a răspuns un altul. „Curiozitatea”, „dorinţa de a evada” din faţa unui stimul negativ sau a unei probleme persistente, „un complex de inferioritate”. Lipsa de ataşament şi de modele de viaţă, expunerea de mici la mulţi stimuli şi la multe informaţii care trezesc curiozitate, dorinţa de a fi acceptaţi, prea mulţi bani şi lipsa regulilor, ar mai fi alte cauze.

„Îndepărtarea prea mare de ceea ce a reprezentat dependenţa nu este calea cea mai sigură”

- Ce rol are psihoterapia în cadrul terapiei depedenței de droguri?

- Putem să ne referim la ea ca având rolul central. Ceea ce îi duce pe unii la dependenţă, de orice fel ar fi ea, cere o formă de travaliu analitic. Altfel spus, arareori putem vorbi doar despre un singur episod care declanşează nevoia de „evadare” prin consumul unei substanţe sau asumarea unui comportament. Psihoterapia reconstruieşte căi noi, în locul celor distruse de abuzul de droguri, de pildă. Acolo unde nu mai poate fi ridicată nici o cetate rămân vestigii care vor aminti, pentru totdeauna, dimensiunile luptei care s-au dus pentru ca noul adăpost să fie ridicat.

Este o metaforă potrivită în raport cu ceea ce urmărim, de exemplu, pentru unii clienţi. Îndepărtarea prea mare de ceea ce a reprezentat dependenţa nu este calea cea mai sigură. Dacă încercăm asta, mai devreme sau mai târziu, şi observăm asta în experienţa clinică, apare o recădere, semn că vigilenţa a scăzut. Atitudinea cea mai eficientă, pentru unele cazuri, este identificarea unei distanţe de siguranţă, iar apoi orbitarea pe termen lung, care ne asigură că abstinenţa se poate construi pe termen mediu şi lung. Psihoterapia abordează problema dependenţei la modul analitic. Ea scoate în evidenţă decizii şi situaţii cheie, de multe ori inaccesibile celor care au nevoie de ajutor.

- Ce descoperă un pacient despre sine la finalul terapiei dependenței de droguri?

- Că încă este o persoană demnă de iubire şi respect. Da! Indiferent de natura dependenţei, unii oameni redescoperă viaţa. Alţii îşi descoperă partenerii de viaţă, de căsătorie, văd prin suferinţa lor, în terapie, pentru prima dată, dimensiunea dependenţei şi consecinţele ei morbide.

Sursa foto: Clinica ALIAT Suceava