EVZ Special
Exclusiv. La Casa Titulescu, „Războiul moldo-rus de pe Nistru” a redeschis o discuție incomodă: cine a fost, de fapt, parte din conflictul din 1992
Din cuprinsul articolului
Lansarea volumului „Războiul moldo-rus de pe Nistru din primăvara-vara anului 1992”, semnat de ambasadorul și istoricul Mihai Gribincea, a transformat miercuri după-amiază Casa Titulescu într-un spațiu de dezbatere despre o rană geopolitică încă deschisă: Transnistria și prezența militară rusă. Evenimentul, organizat de Fundația Europeană Titulescu, i-a avut ca invitați pe conf. univ. dr. Iulian Fota, prof. univ. dr. Dumitru Preda și pe autor, dr. Mihai Gribincea, iar moderator a fost prof. univ. dr. Adrian Năstase, președintele FET.
Într-un început de an marcat de tensiuni și negocieri care „aruncă în aer” reperele ordinii mondiale, Adrian Năstase a spus că tocmai de aceea o asemenea carte are o actualitate specială: „Întrebările sunt, ca de obicei, mai multe decât răspunsurile… parcă ne copleșesc toate lucrurile care se întâmplă și în apropierea noastră, dar și mai departe”.
„O temă mai puțin analizată”. De ce contează această carte
Moderatorul a subliniat că volumul nu este doar o colecție de documente, ci o analiză amplă asupra anilor de tranziție dintre prăbușirea URSS și Rusia „în transformare”, cu ramificații directe în politica externă a României și în modul în care a fost „înghețat” conflictul.
„Am citit cu foarte mare interes volumul acesta… analiza este absolut extraordinară”, a spus Adrian Năstase, amintind că a participat la o parte dintre negocierile legate de conflict, în cadrul mecanismului cvadripartit. În lectura sa, cartea reușește să recupereze nuanțe și surse care completează un tablou încă fragmentar în spațiul public românesc, inclusiv mărturii și unghiuri ale liderilor de la Chișinău.
Năstase a punctat și una dintre ideile-cheie care revine pe parcursul lansării: faptul că, în documentele semnate la finalul războiului, Rusia apare explicit ca parte. „Rușii recunoșteau că sunt parte din conflict… faptul că au semnat acel document… este o dovadă evidentă a faptului că Rusia a fost implicată în acest război”, a spus el.
Iulian Fota: „Primul război pe care rușii îl fac în Marea Neagră e împotriva noastră”
Iulian Fota a vorbit despre carte ca despre o lucrare rară, într-un domeniu în care golurile sunt încă surprinzător de mari. „Este, cel puțin în ultimii 15–20 de ani, de departe cea mai bine documentată… și este singura carte pe care eu o știu că a apărut în ultimii ani pe acest subiect”, a afirmat el.
Momentul de sinceritate al fostului oficial care a coordonat la un moment dat „direcția Moldova” în diplomația română a fost unul dintre cele mai puternice din intervenție: „Primul război pe care rușii-l fac în Marea Neagră, din cele patru pe care l-au făcut până ziua de azi, este împotriva românilor… și noi nu reflectăm, nu discutăm, nu analizăm acest război”.
Fota a legat lipsa de reflecție de un fapt foarte concret: greu găsești cărți despre Transnistria chiar și când cauți explicit. Apoi a mutat discuția spre prezent, către securitatea regională și către ideea că nu poți construi un dosar solid despre Ucraina ignorând Republica Moldova și trupele ruse din Transnistria: „E un nonsens din punct de vedere tehnic… să încerci să garantezi securitatea Ucrainei fără să te gândești la Moldova și trupele ruse din Transnistria”.
Într-o altă observație cu subtext geopolitic, el a sugerat că interesul american s-ar putea diminua, iar povara ar putea rămâne tot mai mult pe umerii europenilor: „Americanii au început să o spună destul de des… ocupați-vă de ea pe treaba voastră”.
„Războiul de pe Nistru”, nu „războiul transnistrean”. O bătălie a termenilor
O parte importantă a discuției a fost despre limbaj și despre felul în care o etichetă poate ascunde sau poate clarifica responsabilități. Fota a spus că a încercat să-și corecteze reflexele, tocmai pentru că termenul „transnistrean” poate lăsa impresia unui conflict „local”, opac, fără agresor și fără direcție.
„Nu mai vorbesc de războiul transnistrean, vorbesc de războiul de pe Nistru… când spui ‘războiul transnistrean’ nu înțelegi cine cu cine s-a luptat… pe când ‘războiul de pe Nistru’ e mult mai clar”, a spus el, insistând asupra ideii că războiul a fost „artificial” și a avut o logică strategică: menținerea unei pârghii asupra destinului Republicii Moldova și blocarea unei eventuale apropieri accelerate de România și de Vest.
Dumitru Preda: „Cea mai bună carte de istorie militară-politică din ultimii 15 ani”
Profesorul Dumitru Preda a venit cu argumentul „meseriei”: structură, aparat critic, documente publicate integral și contextualizare istorică de lungă durată. A numit volumul „o experiență de viață, de politică” și i-a atribuit o valoare majoră tocmai pentru rigoare.
„Sunt 290 de documente în întregime… peste 150 de pagini dense… 416 note… nu mai sunt numai note bibliografice, ci comentarii, texte, în plus”, a enumerat el, subliniind că, fără această infrastructură de surse, conflictul rămâne prizonierul clișeelor.
În același timp, Preda a vorbit despre „actualitatea stringentă” a subiectului și despre faptul că, în anii ’90, Moldova a fost privită ca periferică, cu o atenție internațională disproporționat de mică față de miza reală. A insistat și pe o idee care a străbătut seara: lipsa de consecvență strategică și fracturile de comunicare care se văd și azi.
Mihai Gribincea: De ce „moldo-rus” și de ce această carte
Autorul, vizibil emoționat după laudele primite, a ținut să clarifice încă de la început discuția despre titlu, pentru că a primit întrebări inclusiv în spațiul public. Explicația lui a fost de metodă, nu de propagandă:
„Denumirea cărții nu comportă o încărcătură politică… vorbim de războaie greco-persane… războaie ruso-turce… denumirea nu vorbește despre responsabilitatea în acest război”, a spus Gribincea.
Apoi a explicat miza: umplerea unui gol major de cunoaștere, în special în România. A amintit că a abordat tema încă din anii ’90, dar acum a simțit nevoia unei sinteze cu anvergură, mai ales în condițiile în care arhivele diplomatice de la București și Chișinău sunt încă greu accesibile.
Momentul cel mai tulburător din intervenția autorului a fost o întâmplare din 1995, care spune ceva despre felul în care o societate își tratează propria memorie: „Am văzut lângă lada de gunoi… un morman de documente… se refereau la perioada războiului… multe documente… erau acele documente care erau lângă coșul de gunoi”.
Moscova, elita militară și „instrumentul” Transnistria
În logica prezentării sale, Gribincea a insistat că, dincolo de tensiunile locale, „republica separatistă” nu ar fi putut apărea și supraviețui fără sprijinul Moscovei – cu un rol pregnant al elitei militare și al curentelor „eurasianiste” din Rusia de la începutul anilor ’90.
„O asemenea republică nu putea să ia naștere dacă nu ar fi fost susținută plenar de Moscova… scopul a fost… un instrument de a opri… unirea Republicii Moldova cu România… și de a-și păstra trupele ruse în acel teritoriu”, a spus el, amintind inclusiv declarații atribuite unor lideri militari și politici ruși despre Transnistria ca „cheie” strategică.
Autorul a încercat să „plaseze” conflictul într-un cadru mai larg: lupta dintre curente în politica externă rusă (orientare „occidentalistă” vs. „eurasianistă”), frustrarea retragerii din Europa Centrală, apariția doctrinei bazelor militare și tentația de a conserva influența în fostul spațiu sovietic.
O seară care a vorbit despre trecut, dar a vizat viitorul
Dincolo de nuanțe și accente diferite, lansarea de la Casa Titulescu a avut o concluzie comună: conflictul de pe Nistru este o piesă dintr-un puzzle de securitate care se vede și azi, mai ales într-o regiune în care ordinea post-1991 este contestată, iar „reperele” considerate cândva câștigate par din nou negociabile.
„Cartea pune pe masa noastră… un subiect pe care noi… aproape că l-am lăsat”, a spus Fota, iar Preda a insistat că înțelegerea reală începe cu documentul integral, cu contextul și cu curajul de a privi critic decizii și tăceri.
În final, Gribincea a rămas la tonul istoricului: „Nu trebuie să mă credeți pe mine pe cuvânt, citiți documentele”. Într-o temă unde interpretările se bat cap în cap, acest îndemn, rostit într-o sală plină, a sunat ca o invitație la un tip rar de igienă publică: aceea de a reconstrui adevărul din surse, nu din reflexe.
